Petrescu, Rădoi, Contra… Cine urmează?

noiembrie 10, 2020 in Liga 1

Pentru antrenori și nu numai: „Iremediabilă este numai greșeala de a te lăsa strivit.” – Octavian Paler (scriitor, jurnalist, editorialist și om politic)

Dan Petrescu e pe picior de plecare de la CFR Cluj după ce a intrat în conflict deschis cu oficialii grupării ardelene. Selecționerul Mirel Rădoi este dorit insistent la Craiova, iar dacă următoarele rezultate dar mai ales jocul echipei naționale nu înregistrează progrese e posibil să vină în Bănie. Cosmin Contra are și el viață grea la Dinamo după o descălecare fulminantă. Înfrângerile se țin lanț, iar criza pare că e departe de a se fi încheiat. O mare problemă în fotbalul românesc: graba de a avea rezultate bune într-un timp extrem de scurt. Mai demult, Mircea Lucescu vorbea despre un ciclu de trei ani pentru formarea unei echipe mari, competitive. Anii au trecut, nu mai există răbdarea de altădată dar e clar că nu poți evalua un antrenor după câteva săptămâni sau luni. E nevoie de timp ca să poată lega echipa, să-și aplice filosofia de joc, să pună la punct automatismele. Din păcate, presiunea suporterilor, fie ei în fața telezivorului sau pe rețelele de socializare, și nerăbdarea șefilor sau patronilor se transferă repede spre antrenori. Prea multe schimbări de tehnicieni, prea multă instabilitate, iar rezultatele se văd: CFR se clatină, Craiova pierde viteză, iar Dinamo este în picaj!

O vorbă veche zice că „nu iese fum fără foc”. Dan Petrescu poate pleca de la CFR în orice moment dacă i se plătește clauza de reziliere. Nu mică, două milioane de euro. O grămadă de bani, iar arabii nu se uită la cec atunci când vor cu orice preț un antrenor. Al Nasr, club din Arabia Saudită, e gata să facă plata. În plus, pentru „Bursuc”, șeicii de acolo îi oferă un salariu uriaș: 2,5 milioane de euro pe an. Pentru ce să mai rămână Petrescu la CFR când poate încasa la arabi un salariu de cinci ori mai mare? Pentru ce să fie cap de afiș la fel și fel de acuzații?
Selecționerul Mirel Rădoi este dorit de Universitatea Craiova. Deocamdată, clubul din Bănie a apelat la varianta de avarie pentru vreme rea, Corneliu Papură. Dar Craiova și patronul ei, Mihai Rotaru, nu au renunțat la Rădoi. Așteaptă rezultatele echipei naționale. Și prestațiile „tricolorilor”. O altă serie neagră, de genul celei din octombrie, cu înfrângeri și jocuri mediocre, va accelera plecarea sau debarcarea selecționerului. Deși nu o spun pe față, șefii Federației sunt gata să schimbe ceva dacă nu vin victoriile, golurile, punctele.
Antrenorul Cosmin Contra e (re)confirmat mereu de șefii spanioli. Dar până când? Înfrângerile vin una după alta, iar suporterii și-au pierdut răbdarea. Și nu numai ei. Scuzele lui „Guriță” s-au împuținat cu fiecare zi petrecută pe banca lui Dinamo. Jocul nu se leagă sub nicio formă, iar colac peste pupăză FRF a somat clubul Dinamo să achite urgent datoriile către terți până la sfârșitul lunii noiembrie. Altfel, sancțiuni dure, de la amenzi usturătoare până la excluderea din competiție. Contra este presat de toată lumea, din toate părțile, iar în ritmul ăsta demiterea pare cea mai simplă rezolvare pentru patronatul spaniol.
Nu există răbdare în fotbalul românesc. Și asta pentru că antrenorii sunt puși pe goană la fel de repede cum au fost numiți. Când se alege un antrenor se face o listă de priorități, de obiective pentru club și apoi se trece la selecția de CV-uri. Nu-i normal ca patronii sau șefii cluburilor să facă transferuri și să pună tehnicienii în fața faptului împlinit.
Lucrurile stau exact invers. Antrenorii trebuie să spună ce vor, pe x, y sau z, iar cei din conducere să vadă ce pot transfera și ce nu. De aici pleacă principala problemă a colaborării dintre un club și staff-ul tehnic. Restul sunt situații secundare care rezultă din această stare de fapt. Cum ar fi nerăbdarea și prostul obicei de a crede că jucătorii aduși de președinte sau patron trebuie să joace cu orice preț.