Franța – Simona Halep 3-2

aprilie 22, 2019 in Tenis

Cu o floare nu se face primăvară. Doar Simona Halep!

Cam asta ar fi definiția bătăliei pentru prezenta în finala FED Cup. Simona Halep și-a câștigat meciurile și a jucat eroic în partida decisivă de la dublu. Din păcate, colegele ei, Mihaela Buzărnescu și Irina Begu, nu au fost cuplate sută la sută la atmosferă, la sală, la miză. Nu o spun cu răutate dar acesta este adevărul. Calificarea Franței este logică pentru că a fost mai echipă decât fetele noastre. Poate era mai bine ca Buzărnescu să joace ultimul meci de simplu, cu Parmentier, chiar dacă pierduse deschiderea cu Caroline Garcia. „Miki” ocupă locul 30 în lume față de poziția 83 unde se află Begu. Dar acum e tardiv. Dacă jucau în finală chiar aveau o șansă cu Australia. Sigur au învățat multe din confruntarea titanică de la Rouen. La anul, Halep și colegele ei vor începe competiția în faza „sferturilor”. Două confruntări trecute cu bine și pot ajunge atunci în finală. Singura condiție este ca Simona să nu mai fie lăsată singură!

După prima zi a fost 1-1. Un scor logic. Simona Halep (nr. 2 WTA) a trecut de Kristina Mladenovic (nr. 66), iar Caroline Garcia (nr. 21) nu a avut probleme cu Mihaela Buzărnescu (nr. 30). Deci, iată că locurile ocupate de jucătoare în clasamentul WTA au fost confirmate pe teren.
Dacă s-ar fi mers pe aceeași logică și duminică poate că România juca în marea finală. Fără să vrem ne gândim la această posibilitate dacă privim rezultatele. După un meci epic, Halep a învins-o pe Garcia. Astfel, ultimul joc de simplu putea tranșa problema. Dacă intra Buzărnescu ar fi avut în față o jucătoare clasată în apara top 50, Pauline Parmentier (locul 53 WTA). Deși pierduse prima partidă, Mihaela știa terenul, știa atmosfera din sală, știa mult mai multe decât Irina Begu (nr. 83) care a intrat direct în „cazanul cu smoală”. Și a pierdut…
De voie, de nevoie, așa a ajuns Simona să joace thriller-ul de la dublu. Monica Niculescu (nr. 46 WTA) a susținut-o cum și cât a putut dar presiunea mizei și a fanilor francezi a fost foarte mare. Doar Halep le-a rezistat așa cum rar am văzut. Eroic, cu dăruire, cu încredere. Până la urmă Franța a învins-o pe Halep dar dacă Simona ar fi avut lângă ea o jucătoare cât de cât în formă România se lupta pentru trofeul FED Cup 2019.
Nu trebuie căutați țapi ispășitori dar e musai să se tragă anumite concluzii privind problemele care au condus la eșec. Nu de alta dar anul viitor naționala României joacă direct în sferturile de finală. La două „lungimi” distanță de marea finală. Fetelor, fruntea sus, visul încă nu s-a terminat…