FCSB, victorie cu chin, cu jale…

octombrie 20, 2020 in Liga 1

FCSB s-a impus pe final, cu două goluri în trei minute, 87 și 90. Victorie muncită dar jocul nu a arătat ca la o echipă care vrea titlul.

Nu vreau să fiu răutăcios cu trupa din Berceni dar s-a chinuit tare de tot să bătă Clinceniul. Pentru o echipă cu pretenții de titlu e puțin. Foarte puțin. Joc lent, previzibil, în dorul lelii. N-am văzut ruperi de ritm, pase frumoase, joc fluent. Totul era previzibil, iar scorul de 0-0 până spre final se datorează evoluției slabe a „roș-albaștrilor”, nu la cine știe ce joc al ilfovenilor. Noroc cu execuția de excepție a lui Man. De fotbalist mare. Suficient cât să rupă echilibrul, iar Moruțan a finalizat pentru un 2-0 liniștitor cu… trei puncte. Din păcate, FCSB este departe de ceea ce juca pe vremuri. Performanțele din ultimele sezoane arată clar acest lucru. Departe de titlu, departe de Europa. Ciudat este că starea asta de ineficiență ține de câteva sezoane bune, iar cei de acolo nu arată că au învățat ceva din greșelile trecutului.

Probabil că patronul FCSB-ului își freacă mâinile după ce Man și Moruțan au rezolvat pe final soarta partidei cu Academica Clinceni. Gigi Becali pune cam totul pe seama banilor. Afacerea bate performanța însă în sport, în general, iar în fotbal, în special, lucrurile stau cam invers. Rezultatele bune aduc banii.
Un meci chinuit pentru FCSB. Slab. Unii zic că echipele mari câștigă și când joacă prost dar nu e cazul acum. Deși a fost o pauză competițională destul de lungă, de două săptămâni din cauza meciurilor naționalei și tineretului, FCSB nu a rupt gura târgului. Deloc. Jocul previzibil pare păcatul cel mare. Lipsește viteza de joc, iar asta depinde în mare măsură de antrenor.
Clinceniul a jucat defensiv, a stat la cutie, și a sperat într-un contraatac norocos care n-a venit. Problema este că FCSB n-a știut să desfacă apărarea ilfoveană. S-a chinuit când pe stânga, când pe dreapta, prin centru însă mai mereu pasele sau schemele de joc au fost previzibile. Nimic surprinzător, totul fără ritm, apatic.
Totuși, orice lucru are o explicație. Performanțele, prestațiile și rezultatele FCSB depind direct, cum este firesc, de VALOAREA JUCĂTORILOR. Unii au, gen Man, Coman, Olaru, Tănase sau Moruțan, alții, nu. Cine se ocupă de transferuri răspunde total. Când vin la echipă jucători obișnuiți să lupte pentru evitarea retrogradării e greu să le ceri să tragă la titlu, să joace bine în competițiile europene. Mentalitatea de învingător se construiește greu DOAR cu victorii. Ca să dispară timpii morți trebuie transferați DOAR jucători cu experiență și CV de campioni. Altfel rămâne DOAR lustruirea tinerelor talente cu speranța că, la un moment dat, vine și cec-ul cel gras. Riscul e ca până atunci să moară performanța. De tot. 🙁