Derby doar cu… numele!

aprilie 1, 2012 in Liga 1

Altădată era un meci de zile mari. Astăzi doar o partidă care contează în cursa pentru titlu. Și atât!

Rapid – Dinamo se joacă în această seară (ora 21:00). Un meci care și-a cam pierdut din farmec chiar dacă în Cupa României ambele formații sunt în cărți pentru marea finală. Tensiunile dintre jucători și fani au depășit limita înțelegerii și normalității. Portarul Dani Coman e pe picor de plecare la presiunea suporterilor, iar Cosmin Moți (suspendat) și Cristi Pulhac au intrat în colimatorul ultrașilor. Cum și jocul celor două echipe a lăsat de dorit în ultima vreme, anvergura confruntării s-a diminuat serios. Spectacol e posibil să fie pentru că foamea de puncte a celor două formații este imensă. Bătaia pe bilete este o dovadă că așteptările fanilor sunt mari. Sper să nu se ducă la pomul lăudat cu sacul!

Se joacă cu casa închisă dar nu cu stadionul plin. „Giuleștina” rămâne o arenă bătrână și demodată care nu-i poate primi nici măcar pe toți fanii rapidiști care își doresc să vadă meciul. Că de dinamoviști nu mai spun nimic. Poate era bine să se joace pe „Național Arena” dar cum meciul din tur s-a disputat în „Groapă” iar finala Ligii Europa bate la ușă a fost imposibil. Un prim motiv de a spune că Rapid-Dinamo nu mai este un derby.
Rapid a plătit cu vârf și îndesat succesul de la Vaslui, în Cupa României. Rui Duarte are întindere, iar Nicolae Grigore o contractură cam urâtă. Totuși s-ar putea ca măcar unul dintre ei să fie recuperat până la ora meciului. Alex Ioniță a fost lăsat în afara lotului pentru că nu se antrenează așa cum trebuie în timp ce tensiunile dintre portarul Dani Coman și fani încă există.
La Dinamo cam aceeași situație. Cosmin Moți e „out” pentru că a luat cartonaș roșu cu Mediașul, în Cupă. Celălalt Cosmin, Matei, s-a rupt în același joc, cu Gaz Metan, și stă pe tușă. La asta se adaugă problemele cu noii veniți care nu confirmă, iar suporterii nu mai au răbdare. Astfel, mai mult ca sigur, „bătrânii” Niculae, Dănciulescu și Munteanu vor duce greul în confruntarea cu „alb-vișiniii”.
Un amalgam care face din Rapid-Dinamo un meci cu miză mare și atât. Nici vorbă de derby. Parcă și fanii celor două echipe simt asta și nu mai au entuziasmul de altădată. Și-au conservat doar antipatia față de adversar. Mai mult pentru a avea o motivație de mers pe stadion.
Rapid-Dinamo nu mai e derby pentru că meciurile din Liga 1, care au în comun cu fotbalul doar regulile de joc, se scald în mediocritate. Nu mai contează jocul ci doar rezultatul final. Să fie favorabil cuiva. Cu orice preț și cu orice fel de mijloace. O boală națională transferată spre fotbal: ce e mic la alții, e bun la noi!
Poate vom vedea multe goluri, poate și ceva spectacol însă de derby nu mai poate fi vorba. Din păcate… 🙁