Ba da, Sorana, România stă în Simona!

februarie 7, 2019 in Tenis

„Destinul conduce jumătate din viața unui om. Pe cealaltă o conduce caracterul.” – Alfred de Vigny (poet și dramaturg francez)

Țară balcanică, scandal pe măsură. Nu știu ce se întâmplă cu Sorana Cîrstea dar ultimele ei declarații sunt pur și simplu aiuristice. Că altfel nu le putem cataloga. „N-am primit nimic din partea României!”, „România nu stă în Simona.” și „E greu ca Simona să mai câștige un Grand Slam”. Toate vorbele astea vin acum după ce anul trecut, în decembrie, s-a retras din echipa de Fed Cup a României. La prima vedere este frustrare. Probabil că Sorana s-a supărat că nimeni n-a încercat s-o întorcă din drum după retragere și acum a răbufnit tare de tot. Exagerat și nefondat. Păi la 8 ani s-a apucat să joace tenis în România nu în Honolulu și a primit exact cât au primit Halep, Buzărnescu, Begu, Bogdan, Niculescu și alte jucătoare talentate. Apoi România stă în Simona Halep pentru simplul fapt că este cea mai bine clasată jucătoare pe care o avem în circuitul WTA. Normal ca echipa reprezentativă să înceapă cu ea. Iar dacă Simona va mai câștiga încă un turneu de Mare Șlem? Ce va mai spune atunci Sorana?

Sorana Cîrstea înțeapă tare cu ultimele declarații. „Nu am primit, ca sportiv, nimic de la ţara asta. Eventual am primit beţe în roate: având în vedere că am început în România, totul a fost mult mai greu”. (http://mirceamester.ro/mesterviuri-sorana-cirstea-jucatoare-de-tenis-pana-cand-nu-treci-prin-starile-unui-jucator-de-tenis-in-timpul-unui-meci-nu-ai-cum-sa-l-intelegi/). Dar Simona Halep unde a început tenisul? Dar Mihaela Buzărnescu? Dar Irina Begu? Și lista poate continua. România a oferit atât cât a putut. Vorbele Soranei sunt grele și vor atârna ca niște pietre de moară în CV-ul ei. Ar fi bine să-l asculte pe Ion Țiriac care recent, într-un interviu acordat Alessandrei Stoicescu, spunea: „Orice s-ar întâmpla în România, eu nu pot să scuip pe țara mea”. Bagă la cap, Sorana, că trece timpul! 🙁
Tot în interviul publicat de www.mirceamester.ro, Sorana s-a luat și de Simona Halep: „Am zis într-un interviu că echipa României nu stă în Simona. Ceea ce am vrut să spun este că echipa României poate să vină cu două echipe de Fed Cup, pentru că avem foarte multe jucătoare și dacă lipsește Simona nu se întâmplă nimic. Toată lumea mi-a sărit în cap pentru asta”. Ai dreptate Sorana. Lumea ți-a sărit în cap pe bune. Cum să spui că „dacă lipsește Simona nu se întâmplă nimic”? 🙁 Păi nu mai câștigăm meciul cu Cehia în vecii vecilor. Și așa, chiar cu Simona pe teren va fi extrem de dificil. Dar fără ea?
Ultima „perlă” a Soranei: „E greu să mai câștige un Slam, pentru că acum sunt foarte multe jucătoare care lovesc mingea foarte puternic: Osaka, Pliskova, Kvitova”. Și chiar dacă așa va fi Sorana nu trebuia să abordeze acest subiect. O lipsă de tact cum rar am văzut. Nu-i frumos, nu-i face bine. Dar dacă Simona va mai câștiga un turneu de Grand Slam? Ce va mai spune atunci Sorana Cîrstea? Se retrage din tenis? E păcat că a intrat în vâltoarea asta mediatică fără să realizeze din timp ce impact vor avea vorbele sale. Dacă a sfătuit-o cineva atunci a învățat-o prost. Dacă nu atunci să-și asume toate consecințele îl legătură cu imaginea ei publică.
Prin astfel de declarații, Sorana a șters cu buretele simpatia iubitorilor de tenis, și nu numai, față de ea. Păcat!