Amintirile ne chinuiesc

septembrie 27, 2011 in Liga Campionilor

Să țină gazonul ca să avem spectacol!

Nici nu știi cum să iei meciul Oțelul-Benfica. Valoric este o diferență ca de la cer la pământ. Apoi amintirile triste din 1983 când lusitanii au oprit Universitatea Craiova din drumul spre finala Cupei UEFA. Mai e și gazonul de pe „Arena Națională”. Unul nou, de calitate și scump. Degaba. La antrenamentul oficial al „vulturilor” au sărit bucățele mici de brazdă semn că iarba nu s-a prins așa cum trebuie. Suficiente indicii ca să uluim și elita Ligii Campionilor după ce am speriat Europa la meciul cu Franța. Pe toate planurile, amintirile ne chinuiesc!

Oțelul va încerca marea cu degetul. Cam așa sună traducerea simplă, populară, a confruntării cu Benfica Lisabona din cadrul grupei C a Ligii Campionilor. Colac peste pupăză Paraschiv, Râpă și Silviu Ilie sunt accidentați. Plus Sălăgeanu care a luat roșu la Basel. Asta mai trebuia de parcă nu era suficientă diferența de valoare dintre cele două formații.
Dar mai știi? Până luni se vânduseră cam 5.000 de bilete și este posibil ca în această seară să avem o asistență de Champions League. Un cadru prielnic pentru Oțelul chiar dacă gălățenii vin într-o „casă nouă” cum este „Arena Națională”. Dar va fi foarte greu contra „vulturilor”. Benfica nu a pierdut niciun meci în acest sezon și a înscris în fiecare partidă. Și statistica ține cu Benfica. Din 10 întâlniri romănii au câștigat o singură dată. În sezonul 1999-2000 al Cupei UEFA când Dinamo s-a impus la Lisabona cu 1-0. Greu, greu cu ei!
Sper să nu trăim o nouă experiență tristă cu Benfica. Încă nu a dispărut amintirea unui 1-1 de pomină. Atunci, în 1983, Universitatea Craiova era primul club din România care a ajuns într-o semifinală a cupelor europene. În Cupa UEFA. În drumul oltenilor spre marea finală sorții le-au scos în cale Benfica. La Lisabona a fost 0-0, iar confruntarea decisivă a avut loc în Bănie, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Balaci a trimis tribunele în delir, în minutul 16, când din lovitură liberă a trimis mingea în vinclul porții portugheze. A venit însă minutul 53 când sârbul Filipovic a curmat brutal un vis frumos.
O altă amintire tristă se poate reîntoarce precum o fantomă. Circul de la meciul cu Franța, provocat recent de un gazon etichetat de presa internațională ca fiind un „câmp de cartofi”, poate șoca și lumea bună din Liga Campionilor. Sper din tot sufletul să nu se întâmple așa ceva că fug și curcile de România. La antrenamentul Benficăi au sărit brazde mici, mult mai mici decât cele din partida cu Franța. Poate nu este atât de grav dar cu certitudine este un indiciu că bucățile de gazon care s-au desprins arată că iarba încă nu s-a prins așa cum trebuie. Dacă după un antrenament scurt s-a întâmplat asta rămâne de văzut cum se va comporta terenul în condiții reale de joc.
Ce să facem, amintirile ne chinuiesc. Dar și așa, hai Oțelul!