„Poți face întodeauna mai mult decât ai crezut.” – Roger Martin du Gard (scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1937)

Există momente în viața unei națiuni care nu se măsoară în secunde, ci în eternitate. Pentru România, acea noapte de 7 mai 1986 de la Sevilla nu a fost doar despre fotbal. A fost despre imposibilul devenit certitudine, despre mănușile lui Duckadam care păreau să atingă cerul și despre o echipă care a obligat Europa să învețe limba română la festivitatea de premiere. De 40 de ani suporterii Stelei, și nu numai, se hrănesc cu acele imagini alb-negru sau purtate de bruiajul vremii. Dar, în timp ce noi ne mândrim cu „singura Cupă a Campionilor din Est”, eroii care au ridicat-o deasupra capului au fost lăsați într-un offside legislativ dureros.

Ani de zile am scris aici, pe Suporter de Serviciu, despre nedreptatea tăcută. Despre cum legea, în rigiditatea ei, a ales să vadă în Sevilla „doar o competiție de club”, ignorând că acei oameni au făcut pentru imaginea României mai mult decât zece ministere la un loc. Am cerut respect pentru Bumbescu, pentru Iovan, pentru Majearu și pentru toți cei care, astăzi, privesc cum statul român găsește resurse pentru orice, mai puțin pentru propria istorie vie.
Astăzi, însă, se simte un suflu nou. Depunerea proiectului de lege pentru modificarea rentelor viagere nu este un act de caritate. Este o reparație morală obligatorie. Nu le „dăm” nimic acestor oameni; le dăm înapoi o fărâmă din recunoștința pe care le-o datorăm pentru că ne-au făcut să ne simțim regi într-o Europă care ne privea de sus.
Nu mai avem timp de pierdut. Unii dintre acești coloși ne-au părăsit deja, luând cu ei amărăciunea de a fi fost „campioni de serviciu” doar în discursurile festive, nu și în realitatea cotidiană.
Domnilor legiuitori, priviți acele medalii. Ele nu strălucesc din cauza aurului, ci din cauza sudoarei și a demnității. E momentul ca legea să nu mai fie un zid, ci o reverență. Sevilla ’86 nu este o excepție, este standardul suprem al excelenței noastre. Iar eroii nu trebuie să cerșească respectul; ei trebuie să îl primească prin dreptul lor sfânt, câștigat pe gazonul fierbinte din Andaluzia.
Pentru că, până la urmă, o națiune care își uită campionii își condamnă viitorul la mediocritate. Să fim, măcar acum, la înălțimea lor!