Sport sau politică?

mai 4, 2018 in Tenis de masă

„Dacă vrei să faci pace cu duşmanul tău, trebuie să lucrezi cu el. Atunci va deveni partenerul tău.” – Nelson Mandela (om politic sud-african)

În mod normal granița dintre sport și politică n-ar trebui trecută. De nimeni și nimic. Una-i una, alta-i alta. Totuși, un episod de acest fel, considerat istoric, s-a derulat la mondialele de tenis de masă găzduite de Suedia. Coreea de Sud şi Coreea de Nord au refuzat să se dueleze în sferturile de finală. Cerința celor două delegații a fost una extrem de clară: o echipă unită în semifinale! Sportiv, un moment incredibil. Politic, o decizie de înțeles și sentimentală. Dar cum rămâne cu sportul în sine, cu ierarhia finală? Dacă echipa Coreei de Sud s-a calificat direct în „sferturi”, Coreea de Nord a trecut în optimile de finală cu 3-0 de Rusia. Deci, strict sportiv, decizia corectă ar fi fost eliminarea ambelor reprezentative, pentru refuzul de a juca, și trimiterea Rusiei în semifinale. Decizia politică a fost însă mai puternică. Astfel, în competiție va merge mai departe o combinată coreeană nord-sud extrem de redutabilă. Totuși, rămâne întrebarea: este corect așa? Read the rest of this entry →