Simona merge mai departe!
ianuarie 21, 2019 in Tenis

Simona Halep părăsește Australian Open 2019 după un meci dramatic în fața Serenei Williams.
Simona Halep a pierdut meciul secolului cu Serena Williams: 1-6, 6-4, 4-6. Poate a pierdut și primul loc WTA. Încă nu știm. Ce știm însă sigur este că Simona, cu excepția primul set, a făcut un meci antologic, a jucat un tenis de calitate, iar dacă avea ceva mai multe jocuri oficiale în picioare probabil se califica mai departe. În decisiv, la 3-2 pentru ea, a avut trei șanse de break pe care le-a ratat. 🙁 Din păcate. Legendara Serena nu a iertat-o, iar până la final s-a impus. Simona nu are de ce să regrete după atâtea luni de pauză. Clar este în creștere de formă dar nu suficient de mult ca s-o bată acum pe Serena. Cât despre locul 1 mondial acesta se joacă. Dacă Kvitova și Osaka pierd în „sferturi”, Svitolina nu prinde finala, iar Plisckova nu câștigă titlul atunci Simona Halep rămâne pe locul 1 WTA!
După începutul catastrofal de meci, 1-6, Simona Halep și-a revenit repede reușind performanța de a duce partida în setul decisiv. Cine mai credea? Doar ea! Și asta în fața Serenei Williams, poate cea mai valoroasă jucătoare din istoria tenisului. În primul set s-a jucat totul. Simona trebuia s-o plimbe mai mult, s-o obosească mai repede așa cum a făcut-o în următoarele două seturi.
Nu-i un capăt de țară. Spre deosebire de Serena, Simona are doar câteva meciuri oficiale în picioare după pauza de mai bine de cinci luni. Apoi a avut în față o jucătoare care n-a greșit aproape deloc. Serena a jucat cu mingi tari și precise ca un metronom. La 37 de ani reprezintă un exemplu pentru orice jucătoare din circuit.
Acum nu mai e loc decât pentru socoteli. Va fi greu de păstrat locul 1 WTA dar nu imposibil. Teoretic, rețeta câștigătoare pentru Simona Halep sună cam așa: Petra Kvitova și Naomi Osaka pierd în sferturile de finală, Elina Svitolina ratează prezența în finală, iar Karolina Plisckova nu va pune mâna pe trofeu. Altfel va fi ultima săptămână a Simonei în fotoliul de lider mondial. 🙁
Repet, cu mai multe meciuri în picioare Simona putea juca cel mai bun tenis al ei. Nu a avut forța să-i dea Serenei lovitura de grație pentru că a avut un respect exagerat transformat cu timpul în obsesie. A pierdut o bătălie dar nu războiul. Urmează turneele de la Doha (Qatar) și Dubai (Emiratele Arabe Unite). Multe puncte și bani. Viata merge înainte, iar odată cu ea Simona merge mai departe!






Follow Me