Liga 4 și munca în zadar

ianuarie 22, 2020 in Competiții

„Speranţa nu înseamnă faptul că aştepţi ca totul să îţi mergă bine, ci faptul că faci ca totul să aibă un scop.” – Vaclav Havel (scriitor, dramaturg și disident ceh)

După un campionat întreg primele patru clasate din Liga 4 la București intră în play-off-ul de calificare pentru barajul care duce în Liga 3 cu următoarele puncte: locul 1 – 3p, locul 2 – 2p, locul 3 – 1p și locul 4 – 0p. Adică, mai pe direct, munca echipelor dintr-un sezon se cam duce pe Apa Sâmbetei. Fenonemul apare, cu 50 la sută reducere, în Liga 1 acolo unde la intrarea în play-off se înjumătățesc punctele. Ceva trebuie schimbat. Nu-i normal ca o echipă cum este CSA Steaua, care și-a făcut una cu pământul adversarii, să ajungă în play-off cu doar trei puncte. Valabil și pentru restul echipelor implicate în lupta pentru promovare. Asociația Municipală de Fotbal București (AMFB) trebuie să schimbe această stare de fapt anormală. Corect ar fi ca în play-off să se intre cu zestrea acumulată în timpul anului sau, în cel mai rău caz, să se înjumătățească punctajul. Așa ar fi corect față de jucători și antrenori, față de truda lor, că altfel campionatul este un fel de muncă în zadar.

Situația după 16 etape în Liga a 4-a bucureșteană este urmărtoarea: 1. CSA Steaua București 48p golaveraj 129-4, 2. ACS Bucharest United 43p 95-10, 3. FC Rapid 1923 SA (2) 41p 52-15, 4. CS Progresul București 2005 34p 51-24. După cum se vede, primele trei clasate domină categoric campionatul, iar CSA Steaua face instrucție cu toți. „Roș-albaștrii” au 16 victorii din tot atâtea meciuri, o căruță de goluri marcate, 129, adică medie de peste opt goluri pe meci, și doar patru primite.
Chiar și cu aceste cifre uriașe dacă își păstrează locul 1 CSA Steaua va intra în play-off cu doar… trei puncte. Pare ciudat, pare a lipsă de respect pentru munca jucătorilor și antrenorilor. Aceeași dilemă și în cazul celor de la Bucharest United, Rapid sau Progresul. Se investesc bani, echipele merg în cantonamente, se programează meciuri amicale, se joacă pe terenuri grele, se fac eforturi, iar în final… pentru ce? Pentru trei puncte, două, unul sau niciunul?
Da, locul 4 intră cu zero puncte în play-off. Vi se pare normal? O stare de fapt care alterează atât spiritul de competiție dar și satisfacția performanței. Ce motivare să mai existe atunci când, la final, rămâne doar praful de pe tobă? AMFB trebuie să schimbe urgent regula jocului chiar dacă ne aflăm în plină competiție.
Ideea de play-off, în general, pare benefică, rolul ei fiind acela de a dinamiza competiția, de a stârni interes. Corect dar asta nu trebuie să afecteze, sub nicio formă, munca jucătorilor și antrenorilor. Până la urmă e vorba despre respectul față de competiție. Cel mai bun e locul 1 și punct!