Dinamo: aroganță, rușine istorică și… eliminare!

noiembrie 2, 2018 in Cupa României

Cum s-a calificat Ciucul: „Pretinde ca ești inferior și încurajează aroganța altuia” – Sun Tzu (general și strateg militar chinez, secolul al VI-lea î.Hr)

Cam ăștia sunt termenii în care se încadrează prestația „câinilor” la Miercurea Ciuc. De ce aroganță? Pentru că tot timpul cei de la Dinamo s-au crezut superiori „ciucanilor” de la Csikszereda. În timpul minutelor regulamentare, în prelungiri dar mai ales l-a penalty-uri. Pe teren însă lucrurile au stat exact invers. De ce rușine istorică? Pentru că ultimul episod similar s-a consumat în 1973 atunci când Dinamo a fost dată afară din Cupă tot de o formație din Divizia C, Constructorul Galați. Una peste alta, „ciucanii” au meritat calificarea pentru că au crezut în ea tot timpul. Și-au dorit din tot sufletul, iar această abordare a compensat diferența de valoare care teoretic ar fi trebuit să existe dar în realitate n-a existat. Doar Dinamo București… !

Din primul minut a fost aroganță. La greu și în alb-roșu. S-a văzut asta de pe lună. Deși meciul trebuia să fie o relansare de moral pentru dinamoviști, partida de la Miercurea Ciuc s-a transformat, odată cu trecerea fiecărui minut, într-un coșmar. Plafonul „epic” a fost atins în prelungiri, la scorul de 2-2, când Neicuțescu a înscris pentru Dinamo. Tânăra speranță n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să ducă degetul la gură în semn de „tăcere” la adresa fanilor locali. Gesturi de genul ăsta fac marii jucători. Neicuțescu încă n-a confirmat, încă n-a avut cine știe ce realizări la Dinamo însă ca actor pare să fie de nota 10. 🙂
Și asta n-a fost totul. A urmat seria loviturilor de la 11 metri. După ce Hanca a trimis peste poartă, Gicu Grozav a avut șansa loviturii de grație. Ultimul penalty, iar dacă era gol își ducea echipa mai departe. Crezându-se Mutu, ca să păstrăm comparațiile „în familie” 🙂 , Grozav a dat scăriță de s-a dus mingea în bălării. Probabil a uitat că la EURO 2008, într-un moment cu o încărcătură asemănătoare, scărița lui Mutu a fost apărată de Buffon, România ratând atunci victoria în fața Italiei. 🙁 Dar Grozav nu e Mutu ca să-și permită așa ceva. Și punct.
Apoi, colac peste pupăză, vine culmea thriller-ului de la Miercurea Ciuc. Csikszereda are avantaj de un gol la penalty-uri. Belgianul Delorge ratează, lumea e în delir, antrenorul Rednic aplaudă spre tribună calificarea gazdelor, iar televiziunile au comutat legătura în studio. Surpriză însă… Arbitrul dictează repetarea loviturii. Că a avut sau n-a avut dreptate nici nu mai contează. Câteva secunde a plutit peste televizoare imaginea vremurilor când Miliția făcea ce vrea chiar și în fotbal. Asta s-a simțit. La repetare, Delorge ratează din nou semn că Dumnezeu așa a vrut să fie. Ce altceva poți înțelege din ce s-a întâmplat acolo?
După 45 de ani, Dinamo trăiește o nouă rușine istorică. Atunci, în 1973, o divizionară C din Galați, Constructorul, și-a permis să bată cu 1-0 o trupă cu Dinu, Lucescu, Radu Nunweiller, Deleanu sau Dumitrache pe teren. Dar asta nu poate fi o scuză pentru elevii lui Rednic.
Scuzele, oricare ar fi, sunt tardive. La Dinamo degringolada continuă semn că nu Florin Bratu sau Claudiu Niculescu sunt vinovații de serviciu. Suporterii îl vor pe Florin Prunea în fruntea clubului. Posibil o soluție de relansare însă rușinea eliminării de joi seară n-o mai spală nimeni în vecii vecilor!