Campionat, play-off, socoteli. Dar de jucat se va juca ? (II)

august 19, 2020 in Special

Valabil și la fotbal: „Dacă nu ai timp să faci un lucru bine, crezi că vei avea timp să îl faci din nou?” – John Wooden (jucător și antrenor american de baschet)

Începe să se cristalizeze formulele competiționale în mai toate ligile. Complicat. Pe motiv de creștere a spectaculozității s-au inventat formule sofisticate, cu play-off-uri și play-out-uri la greu. Noțiunea de campionat s-a diluat atât de mult încât am și uitat de tur sau retur. Criteriile de promovare sau retrogradare sunt complicate și seamnă, păstrând proporțiile, cu ceea ce inventează copii în curtea școlii ca să mai justifice un meci în plus. O țară ca România își poate permite campionate cu tur și retur. În lumea bună așa se joacă, iar orice fel de efort în acest sens este perfect justificat. Dar s-a ales ca bază de relansare a fotbalului românesc formula cu play-off, play-out și baraje peste baraje. Spectaculos, palpitant, la prima vedere, și ciudat. Dar de jucat se va juca?

În Liga 2 din 20 de echipe care se anunță la start promovează doar primele două clasate. Locurile 3 și 4 din play-off merg la baraj cu formații din „A”. Cu șanse foarte mici ca să spunem lucrurilor pe nume. Deci, două din 20 ajung în Liga 1. Puțin, foarte puțin. Măcar trei să fi fost dacă nu chiar patru. Doar așa se stârnea interesul local pe ici pe colo.
În Liga 3 e și mai și. Păi 10 serii, primele două clasate merg la baraj tur-retur, iar câștigătoarele la alt baraj. Vor rămâne cinci echipe care ajung în „B”. Puțin? Mult? Ca număr pare ok că dacă erau mai multe apărea o altă serie de… Liga 2. 🙂 Spectaculos? Poate. Vom vedea. Dar chiar și așa, cu toate bilele albe, noțiunea de campionat dispare complet lăsând loc unui sistem competițional care mai mult amețește decât limpezește.
Și totuși se joacă? Greu de spus chiar și cu protocoale peste protocoale. Testele COVID-19, oricâte ar fi, sunt necesare dar și foarte costisitoare. Vom vedea pe parcurs dacă cluburile vor plăti aceste sume care se anunță enorme. Cluburile cu bani o vor face că n-au încotro dar majoritatea se vor chinui cu plățile. Greu, foarte greu. Pandemia asta a dat peste cap totul, totul.
De copii și juniori ce să mai vorbim. Se vor face teste la termen? Pe banii cui? Unii fac deja cantonamente deși reglementările sunt stricte în acest sens. Pe răspunderea fiecăruia însă problema sanitară rămâne în aer. Când vor apărea cazuri atunci să vedeți scandaluri cât casa. Nu-i ușor, fotbalul respiră din ce în ce mai greu din cauza coronaviruslui. Obligatoriu trebuie mers înainte însă cine știe cât, cum și până unde se va ajunge?