Cupa Mondială la fotbal: Trofeul „Jules Rimet” (1930 – 1970) și Trofeul „FIFA World Cup”, din 1974 până în prezent!

Există turnee finale care își respectă scenariul și există turnee care îl aruncă la coș după primele pagini. Mondialul din această vară face parte din a doua categorie. Favoritele merg mai departe, dar aproape niciuna nu o face liniștit. Echipele considerate cândva simple prezențe exotice au ajuns să joace fără complexe, să atace, să creadă și să împingă granzii până la limita suportabilului. Diferențele se topesc de la un meci la altul, iar tricoul nu mai câștigă singur partidele. Tocmai de aceea fazele eliminatorii au un farmec aparte: fiecare greșeală costă, fiecare inspirație poate scrie istorie. Iar ziua de ieri a fost, probabil, cea mai bună demonstrație că fotbalul mondial s-a schimbat definitiv.

Egiptul a scris una dintre cele mai frumoase povești ale acestui Mondial. Pentru prima dată, „Faraonii” ajung în optimile de finală și o fac după un meci în care au arătat că nervii pot fi la fel de importanți ca valoarea. Momentul decisiv n-a fost neapărat unul din timpul jocului, ci alegerea inexplicabilă a selecționerului australian de a schimba portarul înaintea loviturilor de departajare. Mathew Ryan a intrat pentru penalty-uri și s-a dovedit a fi pariul pierzător al serii. Egiptenii au avut răgazul să-i studieze intervențiile pe tabletă, iar execuțiile lor au părut desenate special împotriva reflexelor noului portar. Când iei o asemenea decizie la un Campionat Mondial, îți asumi că vei fi lăudat ca un geniu sau criticat ani la rând. De această dată, Australia a pierdut nu doar calificarea, ci și un pariu tactic pe care îl credea câștigător, în timp ce Egiptul și-a câștigat locul în istoria fotbalului african.
Dacă cineva va întreba peste ani care a fost meciul acestui Mondial, foarte probabil răspunsul va fi acesta. Argentina – Capul Verde a fost o partidă nebună, spectaculoasă și imprevizibilă, în care campioana mondială a fost obligată să joace la limita resurselor sale. Argentina a condus de două ori, însă Capul Verde a refuzat să accepte rolul victimei perfecte. Africanii au egalat de fiecare dată și au marcat două goluri care vor rula multă vreme în genericele televiziunilor. Au jucat cu personalitate, cu curaj și cu o încredere care i-a făcut pe argentinieni să privească tot mai des spre tabelă decât spre poarta adversă. În mijlocul acestui thriller a apărut, din nou, Lionel Messi. Borna celor 20 de goluri la Campionatele Mondiale și recordul de 30 de meciuri disputate la turneele finale îl așază încă o dată într-o zonă în care foarte puțini pot ajunge. Dar, dincolo de recordurile celui mai mare fotbalist al generației sale, lumea va ține minte prestația extraordinară a reprezen-tativei Capului Verde. O echipă care a jucat fără complexe, fără teamă și care a fost la câteva minute de una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale. Chiar dacă merge mai departe Argentina, respectul tuturor a fost câștigat de africani.
Ultimul bilet pentru optimi a fost luat de Columbia și, chiar dacă scorul nu impresionează, jocul sud-americanilor a arătat maturitatea unei echipe care știe exact ce are de făcut. Au marcat atunci când au avut ocazia, au mai irosit câteva situații importante și apoi au controlat partida fără să intre în panică. Ghana a încercat să împingă jocul spre poarta columbienilor, dar a găsit în față o echipă disciplinată, bine organizată și suficient de experimentată pentru a nu risca inutil. Columbia nu face poate cel mai spectaculos fotbal al turneului, însă transmite senzația că știe să gestioneze perfect momentele importante ale unui meci. Iar în fazele eliminatorii exact acest gen de echipă devine extrem de periculos.
Acum începe adevăratul Mondial. Optimile de finală propun dueluri care, pe hârtie, par echilibrate și imposibil de anticipat. Canada și Maroc deschid balul, Franța va încerca să confirme în fața revelației Paraguay, Brazilia întâlnește o Norvegie care joacă fără presiune, iar Anglia are în față un Mexic capabil să încurce pe oricine. Poate cel mai așteptat duel este însă cel dintre Portugalia și Spania, două echipe care se cunosc până în cele mai mici detalii și pentru care orgoliul este la fel de important ca calificarea. Belgia și Statele Unite promit, la rândul lor, un meci spectaculos, în timp ce Argentina nu va avea deloc o misiune ușoară împotriva unui Egipt care vine după cea mai mare performanță din istoria sa. Nici confruntarea dintre Columbia și Elveția nu trebuie trecută cu vederea, pentru că se anunță una dintre acele partide în care o singură fază poate decide totul. Privind tabloul, devine limpede că nu mai există adversari comozi. Cine intră pe teren convins că numele de pe tricou este suficient pentru calificare riscă să plece acasă.
Mondialul acesta ne amintește de ce iubim fotbalul. Nu pentru că favoritele câștigă mereu, ci pentru că outsiderii au început să creadă cu adevărat că pot schimba ordinea firească a lucrurilor. Egiptul a scris istorie, Capul Verde a plecat acasă cu aplauzele întregii lumi, iar Columbia și-a văzut liniștită de drumul ei. De aici înainte nu mai există loc pentru calcule sau economie de efort. Fiecare meci este o finală, fiecare greșeală poate însemna sfârșitul visului, iar fiecare seară poate naște o poveste pe care o vom spune ani de acum înainte. Iar dacă ceea ce am văzut până acum este doar începutul, atunci adevăratul spectacol al acestui Mondial abia acum începe.