BURUIENI? TOPINAMBURUL (napul) şi AMARANTUL (ştirul), plantele viitorului, alimente şi medicamente!

Dipl. Ing. Chim. Ştefan Manea

Aceste plante, actualmente „buruieni” pe care ne luptăm să le distrugem, prin compoziţia lor chimică de excepţie reprezintă daruri ale Domnului, pe care lumea antică s-a bazat, iar lumea modernă… încă le ignoră, dacă nu chiar sfidează. Spunând compoziţie chimică de excepţie, nu este nici o exagerare. TOPINAMBURUL conţine o cantitate de până la 20% substanţă uscată, iar din aceasta, în proporţie de 80% un polimer al fructozei – inulina, fier, calciu, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, siliciu, zinc, proteine, pectine, aminoacizi, vitaminele B1 , B2 şi C. AMARANTUL conține de două ori mai multe protein decât grâul, toţi aminoacizii esenţiali (9-10%), fosfor, fier, calciu, vitaminele din grupul B, vitamina A, C, D și E, caroteni, steroizi, diferiţi acizi organici (malic, citric, succinic).

„Napul și amarantul, adevărare daruri cerești pentru sănătatea umană”

TOPINAMBURUL conţine o cantitate de până la 20% substanţă uscată, iar din aceasta, în proporţie de 80% un polimer al fructozei – inulina. Mai conţine fier, calciu, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, siliciu, zinc. În compoziţie are şi proteine, pectine, aminoacizi, vitaminele B1 , B2 şi C.
Proteinele conţin 8 aminoacizi indispensabili, pe care organismul uman nu-i sintetizează şi anume arginină, valină, histidină, izoleucină, leucină, lizină, triptofan, fenilalanină.
Tulpina şi frunzele conţin mai mult de 4% triptofan şi leucină, iar β-caroten (provitamina A) 45 mg la 100g.; cantităţile de Ca, Mg şi K fac din nap o materie primă de excepţie împotriva OSTEOPOROZEI şi în general, a bolilor datorate lipsei de calciu.

Lumea de astăzi este lumea stresului, a agresiunii, a agitaţiei, a epuizării sistemului nervos, a alienării, narcomaniei. Hrana actuală constă în produse „sterile”, rafinate, modificate genetic, aparent atrăgătoare datorită adaosurilor „inofensive” de coloranţi, corectori de gust şi miros, conservaţi, aditivi etc.

În aceste condiţii, napul şi amarantul sunt adevărate daruri cereşti pentru sănătatea umană şi animală în general. Componenta pe care o aminteam – Inulina – este pentru om un dar de mare preţ. Este un polizaharid natural unic, care conţine fructoză în proporţie de 95%. El a fost descoperit în 1804 în rădăcinile de iarbă mare – Inula helenium L, de unde a primit şi numele; în afară de topinambur, inulina se găseşte în rădăcinile de cicoare, păpădie şi ale altor plante (sub formă de hidrocarbonat de rezervă), dar în cantităţi mai mici.

„Efectul antitoxic al inulinei se amplifică în prezenţa celulozei, care se găseşte de asemenea în topinambur”

Inulina este higroscopică, se dizolvă uşor în apă fierbinte şi se dizolvă greu în apă rece. Cantitatea de inulină din topinambur depinde de specie, de condiţiile naturale şi de întreţinerea plantei. Ea se descompune uşor, până la fructoză.
În stomac inulina nu se absoarbe; o parte din ea se descompune în mediul acid al sucului gastric în lanţuri de fructoză mai scurte şi molecule separate de fructoză, care pătrund în circulaţia sanguină. Inulina are acţiune benefică din momentul intrării în organismul uman: de la nivelul stomacului până la tractul gastro-intestinal se scindează cu ajutorul acidului clorhidric şi a enzimelor în molecule de fructoză şi lanţuri scurte de fructoză, care intră în circulaţia sanguină. Partea de inulină rămasă nescindată se îndreaptă repede spre intestin, legând o mare cantitate de substanţe ce nu sunt necesare organismului, precum: metalele grele, radionuclizii, cristalele de colesterol, acizii graşi, diferiţi compuşi chimici toxici ce pătrund în organism odată cu hrana sau iau naştere datorită activităţii microbilor ce trăiesc în intestin.

În afară de aceasta, inulina stimulează în mod deosebit capacitatea de contractare a pereţilor intestinali, ceea ce accelerează curăţarea organismului de toxine, de alimentele neprelucrate şi de substanţele dăunătoare. Efectul antitoxic al inulinei se amplifică în prezenţa celulozei, care se găseşte de asemenea în topinambur. Lanţurile scurte de fructoză ce se adsorb în intestin şi în sânge continuă să exercite funcţia antitoxică şi depurativă prin legarea, neutralizarea şi uşurarea eliminării din organism a produşilor toxici ai metabolismului şi a compuşilor chimici proveniţi din mediul exterior.
Inulina este un bun mijloc de tratare a disbacteriozelor intestinale de diferite provenienţe, deoarece favorizează înmulţirea în tractul digestiv a microorganismelor saprofite (bifido- şi lacto-bacteriile). Inulina micşorează absorbţia glucozei din hrană în peretele intestinului. S-a observat îmbunătăţirea absorbţiei diferitelor săruri minerale, în special a celor de calciu, scăderea concentraţiei colesterolului în serul sanguin, scăderea conţinutului de substanţe cancerigene şi substanţe de putrefacţie (Senderov B.A., 2001).
În experienţele pe animale s-a stabilit efectul antitumoral al inulinei. Astăzi, în diferite colţuri ale lumii se continuă cercetările pentru studierea posibilităţii de utilizare terapeutică şi profilactică a inulinei. Rezultatele acestor cercetări se raportează anual la seminarele internaţionale pe tema inulinei.

„Topinamburul acumulează activ siliciul din sol”

Sărurile minerale îndeplinesc multiple funcţii în organism: aprovizionează construcţia structurilor de sprijin ale scheletului (Ca, P, Mg, Si); menţin mediul osmotic al celulelor în sânge (în care decurg toate procesele metalice: Na, K), contribuie la formarea sucurilor gastrice (Cl), a hormonilor (I, Zn, Cu, Se, Mn), transportă oxigenul în organism (Fe, Cu), unde intră în alcătuirea celor mai importante vitamine şi enzime necesare organismului (fără de care nu pot fi prelucrate alimentele ce intră în organism: Co, Si).
Una din cele mai importante proprietăţi prezentate de „para pământului” este compoziţia echilibrată în micro şi macroelemente – conţine o mare cantitate de fier (până la 12 mg%), siliciu (până la 8 mg%), zinc (până la 500 mg%), magneziu (până la 30 mg%), potasiu (pâna la 200 mg%), mangan (până la 45 mg%), fosfor (până la 500 mg%), calciu (până la 40 mg%).
Topinamburul acumulează activ siliciul din sol şi se comportă ca o plantă iubitoare de siliciu. Siliciul în topinambur se găseşte în procent de 8% în substanţa uscată. Conform cercetărilor actuale, siliciul face parte din grupa elementelor necesare pentru o creştere normală şi o dezvoltare a organismului uman şi animal. Se vorbeşte chiar de apariţia silicotropismului ţesuturilor vii. Siliciul se găseşte în hipofiză, în dura mater şi în substanţa albă din creier, în cristalinul ochilor, în glanda tiroidă, în ţesuturile rinichilor, inimii şi ale altor organe. Siliciul intră în compoziţia elastinei din vasele sanguine, astfel că, în cazul aterosclerozei, când conţinutul în siliciu din ţesutul conjunctiv scade puternic, se observă scăderea elasticităţii pereţilor arterelor şi creşterea permeabilităţii acestora. Este extrem de mare necesitatea de siliciu biofil, care este acea parte din siliciul organic (natural) care este legată chimic de fosfolipide şi proteine.

„Topinamburul este o plantă polivitaminică”

Mari consumatori de siliciu şi principalii distrugători ai echilibrului biologic al organismului uman sunt helminţii (Sennionov N.C., 2002). Cei care au suferit de cancer, prezintă o cantitate mică de siliciu şi un fond parazitar mare (helminţi – paraziţi intestinali – mai mult de 42%, fungi 35-50%). Este posibil ca, datorită siliciului, topinamburul nu numai să îmbunătăţească rezultatele tratamentului antihelmintic, dar să şi determine moartea paraziţilor precum Lamblia şi oxiurii.
Siliciul se întâlneşte des în adaosurile formate din microelemente. În acelaşi timp specialiştii din întreaga lume consideră acest mineral indispensibil. El este necesar pentru sinteza colagenului – proteină din ţesutul conjunctiv. Îmbunătăţeşte hrănirea şi sănătatea părului, a unghiilor şi a pielii, ajută la fixarea calciului. Prin scăderea concentraţiei lui până la valoarea critică, omul devine un bolnav cronic, creierul nu mai poate să controleze procesul de creştere, de dezvoltare, de menţinere a vieţii şi omul moare.
Conţinutul de vitamine al tuberculilor de topinambur este extrem de ridicat. Este o plantă polivitaminică. Deşi masa verde este mai bogată în vitamine decât tuberculii, aceştia din urmă depăşesc cartoful din punct de vedere al conţinutului. De exemplu, conţinutul în vitamina C al topinamburului depăşeşte pe cel al cartofului de 30-50 ori, iar din punct de vedere al conţinutului în vitamina B7 (biotina) el depăşeşte cartoful de 5 ori.
Conţinutul vitaminic al tuberculilor de topinambur, exprimat în mg%. substanţă uscată este: vitamina C – 98.1-108.1; B1 – până la 1.2; B2 – 4.0-8.9; B3 – 2.4-8.8; B5 – 0.2-0.9; B6 – 0.12-0.22; B7 – 10.0-24.

„Amarant înseamnă «nemuritor», ceea ce reflectă aspectul exterior al acestei plante”

AMARANTUL (ştirul sau moţul curcanului), o “buruiană” de care acum dorim să scăpăm, este în realitate una din cele mai utile plante pentru sănătatea noastră şi a animalelor pe care le folosim drept hrană.
În traducere din limba greacă Amarant înseamnă ”nemuritor”, ceea ce reflectă aspectul exterior al acestei plante, care arată întotdeauna proaspătă. Planta are o tradiţie veche în utilizarea ca hrană şi ca remediu în medicina populară. Cercetări arheologice efectuate de-a lungul anilor în teritoriile vechilor civilizaţii: a olmecilor, aztecă, incaşă, au scos la iveală dovezi care arată că printre puţinele plante care s-au cultivat cu multe mii de ani în urmă, un loc important îl ocupă Amarantul.

Planta era deci bine cunoscută de către toate populaţiile din zona Americii Centrale şi se pare că perioada de maximă utilizare a fost atinsă în timpul civilizaţiei aztece. Aztecii considerau că folosirea seminţelor de Amarant în alimentaţie întăreşte atât corpul cât şi spiritul, iar cu timpul a devenit “părintele mistic” al aztecilor. Era atât de preţuit, încât servea ca mijloc de plată a impozitelor către stat. Planta era folosită atât pentru stimularea creşterii copiilor în primii ani de viaţă, cât şi pentru hrana militarilor, pentru a le da forţă în timpul grelelor şi îndelungatelor războaie. După căderea imperiului aztec a fost interzisă de către cuceritori cultivarea şi folosirea Amarantului, ca un mijloc de constrângere a populaţiei la înfometare şi boli.

„Toate părţile plantei sunt comestibile, iar valoarea lor nutritivă este neobişnuit de mare”

Planta a fost uitată câteva sute de ani, fiind aproape pe cale de dispariţie. Cercetătorii şi oamenii de ştiinţă ai epocii moderne au descoperit Amarantul de pe poziţiile cunoaşterii ştiinţifice şi l-au adus în actualitate. Este larg valorificat sub formă de suplimente alimentare în SUA, China, India, Australia şi Rusia.
Cercetările ample efectuate în numeroase ţări au confirmat că toate părţile plantei sunt comestibile, iar valoarea lor nutritivă este neobişnuit de mare. Astfel:
– conţinutul în proteine este de aproape 2 ori mai mare decât al grâului (până la 19%);
– conţine toţi aminoacizii esenţiali (9-10%)
– au fost identificaţi aproape toţi aminoacizii neesenţiali. Prin conţinutul de acizi aminaţi esenţiali, proteina din Amarant se compară cu aceea din laptele matern şi este considerată foarte apropiată de proteina ideală, calculată teoretic;
– conţinutul în minerale este deosebit, având cantitatea de fosfor, fier şi calciu mai mare decât alte cereale (porumb, secară, hrişcă, grâu, orez);
– conţinutul în zaharuri este însă mai mic decât în cerealele cu care s-a comparat anterior. Acest fapt îl recomandă pentru diabetici preferenţial faţă de alte surse alimentare indicate;
– grăsimile care se găsesc în concentraţie mare în seminţele de Amarant se remarcă prin bogăţia acizilor graşi esenţiali, acizi ce nu pot fi sintetizaţi în organism şi care sunt de importanţă majoră în principalele reacţii biochimice din organismul uman;
– în Amarant se găsesc de asemenea: vitaminele din grupul B, vitamina C, vitamina E, vitamina D, vitamina A, caroteni, steroizi, diferiţi acizi organici (malic, citric, succinic).
Din seminţele de amarant se scoate un ulei pe care ruşii îl numesc ”produsul care vindecă 1000 boli”. După ani de cercetare, în curînd vom fi în măsură să îl producem şi noi. La aceste două plante am adăugat ţelina, în special frunzele de ţelină (Apium graveolens).

„«Fiamarant» – rol energizant, tonifiant, fortifiant, vitaminizant”

ŢELINA a fost consumată pentru proprietăţile sale terapeutice încă din antichitate. A fost recomandată în diferite boli de Dioscoride şi Plinius cel Bătrân. Principiile active au acţiune: afrodisiacă, antipiretică, antiscorbutică, aperitivă, stomahică, carminativă, depurativă, diaforetică, diuretică, de regenerator sanguin, hipoglicemiant, hipotensiv, tonic al sistemului nervos. Este recomandată în digestii lente, inapetenţă, astenie, surmenaj, convalescenţe, insuficienţă suprarenală, nervozitate, afecţiuni ale vezicii urinare, în afecţiuni hepatice, cardiace, pulmonare, metabolice, etc.

Compoziţie chimică: apă (83%), protide (1%), hidraţi de carbon (5%), săruri minerale, din care sodiu 55 mg %, potasiu 235 mg %, calciu 50 mg %, fosfor 60 mg %, fier 0,4 mg %, vitamina A 2 mg %, B1 şi B2 0,05 mg %, niacină 0,7 mg %, vitamina C 10 mg %, magneziu, mangan, iod, cupru, calciu, fosfor, ulei volatil, colină, tirozină, acid glutamic.
Aşa am obţinut unul din produsele Hofigal, condiţionat la forma de comprimate de 950 mg, numit „FIAMARANT”. Produsul conţine substanţe active din:
– părţile aeriene înflorite de „Moţul curcanului” (Amaranthus caudatus) în pulbere şi extract total (proteine, aminoacizi, hidraţi de carbon, mucilagii, oligoelemente: Ca, Fe, P), vitamina E;
– pulbere din frunze de Topinambur (Helianthus tuberosus) care conţine proteine, glucide, carotenoide, aminoacizi: triptofan, leucină;
– pulbere din frunze de Ţelină (Apium graveolens var. secalinum) care conţine: glucide; aminoacizi: tirozină, acid glutamic; oligoelemente: Na, K, Ca, Fe, Mg, Mn, Cu, I; vitamine: A, Bl , B2 , niacină, vitamina C şi excipienţi.
Produsul este un bun supliment alimentar natural datorită compoziţiei chimice complexe, având rol energizant, tonifiant, fortifiant, vitaminizant.
Se „autorecomandă”, având acţiune calmantă, emolientă, diuretică, antiseptică, vitaminizantă, coleretic-colagogă; stimulează sexualitatea; ca adjuvant în stările de inapetenţă, digestie lentă, ulcer, astenie, surmenaj, convalescenţă, afecţiuni renale şi hepatice, bronşite, obezitate, artritism, gută, reumatism, constipaţie. De asemenea, are un rol important în prevenirea îmbătrânirii.
– Precauţii: Nu s-au semnalat efecte secundare la administrarea produsului; nu are nici un fel de toxicitate.
– Mod de administrare: Adulţii pot lua 2-4 comprimate de trei ori pe zi. Copiilor li se pot administra l-2 comprimate pe zi.

Dipl. Ing. Chim. ŞTEFAN MANEA
Revista HOFIGAL – Natură și Sănătate Nr. 16, februarie/martie 2008