Rusia 2018: Să-nceapă balul !!!

„Lujniki Stadium”, locul unde începe și se termină turneul final al Campionatului Mondial 2018!

Joi începe Mondialul. În Rusia, nu foarte departe de noi. Între 14 iunie și 15 iulie vom fi cu ochii ațintiți spre cele mai valoroase reprezentative de fotbal ale lumii. Pe 12 stadioane, suporterii se vor bucura de mângâierea celui mai îndrăgit sport de pe planetă. Socoteli, pronosticuri, bucurii, dezamăgiri, surprize, Toate adunate într-un amalgam fascinant care se repetă din patru în patru ani. Toată lumea va fi cu ochii pe Cupa Mondială. Din păcate, România nu a ajuns aici pentru că reforma de întinerire a echipei naționale s-a declanșat prea târziu. Vor trece ani, nu glumă, până când „tricolorii” vor reveni la un asemenea regal. Rușii s-au pregătit cum au știut mai bine. Înaintea meciului de deschidere dintre Rusia și Arabia Saudită, pe stadionul „Lujniki” va avea loc un show de zile mari, iar punctul culminant va fi prezența lui Robbie Williams care va cânta şi cu soprana Aida Garifullina. Începe balul, fraților. Timp de o lună fotbalul este sportul-rege!

Peste două zile începe bătălia pentru Cupa Mondială. Cu toate armele din dotare. Cele 12 arene sunt gata. „Lujniki Stadium”, din Moscova, este locul unde va avea loc meciul de deschidere dar și marea finală. O medie de peste 5 meciuri pentru fiecare arenă, capacitatea medie a stadioanelor fiind de 49.300 de locuri.
Rușii s-au pregătiti bine. Știm că sunt artiști în regizarea unor spectacole grandioase. Faptul că Robbie Williams va cânta alături de soprana Aida Garifullina stârnește nu doar interesul ci și curiozitatea. Așa că o să fim cu ochii pe televizoare să ne bucurăm de spectacol.
Dar iată arenele de unde se va alege campioana mondială la fotbal:
„Lujniki Stadium” (Moscova – 89.318 locuri), patru meciuri în grupe, unul din 16-imi, o semifinală, finala;
„Gazprom Arena” (Sankt Petersburg – 69.501 locuri), patru meciuri din grupe, o „optime”, un „sfert”, o semifinală;
„Olimpic Fisht” (Sochi – 47.659 locuri), patru meciuri din grupe, unul din 16-imi, un sfert de finală;
„Ekaterinburg Arena” (Ekaterinburg – 35.696 locuri), patru meciuri din grupe;
„Kazan Arena” (Kazan – 45.015 locuri), patru meciuri din grupe, un meci din 16-imi, un sfert de finală;
„Nijni Novgorod Stadium” (Nijni Novgorod – 45.331 de locuri), patru meciuri din grupe, un meci din 16-imi, un sfert de finală;
„Rostov Arena” (Rostov pe Don – 43.702 locuri), patru meciuri din grupe, un meci din 16-imi;
„Cosmos Arena” (Samara – 44.918 locuri), patru meciuri din grupe, unul din 16-imi, un sfert de finală;
„Mordovia Arena” (Saransk – 44.442 locuri), patru meciuri din grupe;
„Volgograd Arena” (Volgograd – 45.568 locuri), patru meciuri din grupe;
„Spartak Stadium” (Moscova – 43.298 locuri), patru meciuri din grupe, o partidă din 16-imile de finală;
„Kaliningrad Stadium” (Kaliningrad – 35.212 locuri) patru meciuri din grupe.
Să-nceapă balul !!!