Fotbal cu iz de blat și japcă

aprilie 3, 2012 in Liga 1

M. Constantin a schimbat numărul de pe tricou în notă. Corigent la fair-play!

Speram ca meciul FC Vaslui-CFR să spele imaginea proastă lăsată de celălalt derby din etapa a 24-a, Rapid-Dinamo. La Vaslui s-a jucat mai mult fotbal decât în Giulești însă erorile de arbitraj și declarațiile de după meci au făcut praf bruma de spectacol și incertitudine din timpul jocului. Arbitrul Alexandru Tudor a refuzat „ceferiștilor” un penalty clar ca lumina zilei, iar patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, l-a acuzat pe Marius Constantin de blat și pe arbitri de japcă. Într-un astfel de climat mă întreb cum de mai avem tupeul să ne gândim la cupele europene, la fotbalul mare, când în România principala competiție de fotbal, Liga 1, ridică suspiciuni serioase asupra corectitudinii ierarhiei din clasament. Suntem de râsul Europei!

Adrian Porumboiu a atacat în termeni duri brigada de arbitri. „Pe tușierul Edi Dumitrescu l-au trimis a treia oară la rând, aici, în misiune. E adevărat ca și ei (n.r. – CFR) au avut un penalty, dar până atunci au beneficiat de protecție. La faza penalty-ului, înainte a fost offside, la care Tudor a arătat avantaj. Toți jucătorii noștri se opriseră deja. Bravo lor, sunt șmecheri, au avut tentă! Dacă și Tudor a ajuns să fie implicat în treaba asta, mi-e clar că e ceva mai mult decât necurat!”, a explicat Porumboiu la Digi Sport.
Nu vreau să iau apărarea Vasluiului însă nu este deloc normală o astfel de tensiune. După 16 etape consecutive în care a fost delegat la centru, o performanță pentru Liga 1, Alexandru Tudor a dezamăgit. Mi-e greu să înțeleg cum de a putut refuza CFR-ului acel penalty. Nu mă interesează că până acum trupa din Cluj a fost favorita arbitrilor. Mă interesează doar aplicarea uniformă și corectă a regulamentului. Cât despre ceea ce s-a petrecut până la acea fază, Porumboiu cam are dreptate!
„A fost un foarte bun pasator: N-ați văzut ce pase de gol a primit Sougou? Marius Constantin nu ne păcălește cu pase d-astea”, a mai spus Adrian Porumboiu la Digi Sport. Când un patron de club declară asta, mai ales că a fost un mare arbitru și observator UEFA, trebuie să te gândești serios la tot ceea ce se petrece în Liga 1. Nu poți trece sub tăcere așa ceva. Porumboiu știe bine ce se petrece la echipa lui!
Marius Constantin a fost bănuit de blat și atunci când juca la Rapid. Și tot de către un acționar, Fathi Taher, la meciul-retur cu Wolfsburg (1-1), din Cupa UEFA (2008). Atunci a fost schimbat la pauză cu Nicolae Grigore. Fanii rapidiști l-au acuzat și ei de blaturi, în mai multe rânduri. Un exemplu este cel din 2009. Schimbat în minutul 30 de către Viorel Hizo, M. Constantin n-a mai rămas pe banca de rezerve și a plecat direct la vestiare. Fundașul giuleștenilor a fost apostrofat de către suporterii rapidiști, care i-au imputat cel de-al doilea gol încasat în partida cu „Poli” Iași (2-2).
Fraților, pe plan internațional ne-am cam dat arama pe față. Am mai rămas cu circul din Liga 1. O ligă unde se cam simulează competiția fotbalistică. Microbiștilor le place să spună, înaintea meciurilor, că mingea este rotundă. Oare? Nu cumva banul este și mai rotund?

P.S. 4 aprilie 2012 – Fotbalul românesc se afundă tot mai tare în mocirla blaturilor.
http://www.onlinesport.ro/stiri/fotbal/fotbal-intern/liga-1/85296/porumboiu-a-depistat-traseul-blatului-de-la-vaslui–cfr-cluj.htm