„Prințul” reloaded!

august 14, 2014 in Liga 1

„Prințul” a debutat la Rapid. O șansă mare de a reveni în top și, poate, în vizorul echipei naționale!

„Prințul” a debutat la Rapid. O șansă mare de a reveni în top și, poate, în vizorul echipei naționale!

Adrian Cristea face parte din categoria fotbaliștilor pursânge. Joacă din instinct și intuiție, iubește golul și îi place să fie în centrul atenției. Din păcate pentru el în ultima vreme nu a mai contat în fotbal. Aventurile fel de fel l-au teleportat din lumea sportului în zona mondenelor. Cristea chiar s-a simțit bine într-o astfel de postură. Dar întotdeauna există un nou început. Depinde dacă îl dorești, depinde dacă crezi în el, depinde dacă îl cauți. Se pare că Rapidul i-a întins o mână. Probabil ultima în carieră, iar Adrian Cristea nu trebuie să-i dea cu șutul. Nu-i va fi ușor însă are șansa să iasă la rampă mai repede decât a făcut-o la Petrolul sau Steaua. De ce? Pentru că va avea multe mingi utile, multe oportunități. Echipa va juca pentru el. Dacă vrea performanță e posibil să vedem un „Prinț” reîncărcat și optimist! Read the rest of this entry →

Adrian Cristea, un eșec previzibil!

mai 21, 2013 in Internaţional

Adrian Cristea a dezamăgit și la Standard Liege. Un fotbalist de mare talent care a eșuat în marea performanță datorită atitudinii de... amator!

Adrian Cristea a dezamăgit și la Standard Liege. Un fotbalist de mare talent care a eșuat în marea performanță datorită atitudinii de… amator!

Mi-am pus mari speranțe în transferul lui Adrian Cristea la Standard Liege. Un jucător care știe cu mingea dar pe cât de bun este cu balonul la picior pe atât de capricios și dezordonat e în viața de dincolo de stadion. Credeam că sub comanda lui Mircea Rednic, cel care l-a dorit la Standard, „Prințul” va reuși să-și organizeze viața, să vadă cu alți ochi marea performanță. N-a fost așa. Opt meciuri în care a prins echipa, iar dintre acestea doar trei în postura de titular. Puțin. Acum, probabil se va întoarce la Petrolul. Poate e mai bine. Măcar va juca în cupele europene. Dar cariera? Păi după ce-a făcut la Liege… Un eșec previzibil datorat atitudinii. La Adrian Cristea, aventurile de orice fel au contat mai mult decât fotbalul! Read the rest of this entry →

Vremea „Prințului”

ianuarie 25, 2013 in Internaţional

Adrian Cristea vrea să dea lovitura cu Standard Liege. „Prințul” este gata de încercarea vieții!

Adrian Cristea vrea să dea lovitura cu Standard Liege. „Prințul” este gata de încercarea vieții!

Adrian Cristea și-a făcut valiza și a plecat la Liege. Antrenorul Mircea Rednic are nevoie de el ca să ridice un pic… Standard-ul. După un traseu sinuos, pe la Poli Iași, Dinamo, „U” Cluj și Petrolul, cu numeroase măriri și decăderi dar mai ales scandaluri mondene, „Prințul” trăiește în acest moment cea mai importantă provocare din carieră. Un jucător cu calități tehnice incredibile irosite aiurea. A fost aproape de echipa națională dar s-a îndepărtat repede de ea din cauza atitudinii. Până acum, Cristea a pus viața personală mai presus de fotbal. La Standard Liege e altceva. Un fel de totul sau nimic. Ultimul său tren. Mă bucur că are curaj și merge în Belgia. Ce-ar avea de pierdut? Nu lasă acasă decât regretele că trebuia să se schimbe mai demult plus un… botic bosumflat. Știți voi al cui! 🙂 Read the rest of this entry →

Gigi, în goană după „10”

august 15, 2012 in Liga 1

„Prințul”, dorit de Steaua. O șansă mare de a reveni în top și în vizorul echipei naționale!

24 aprilie 2001. În fața a peste 80.000 de spectatori Gică Hagi îmbrăca pentru ultima oară tricoul naționalei, iar fotbalul românesc rămânea fără cel mai valoros număr 10 din istorie. De atunci mulți se întreabă: când va apărea noul Hagi? Absența unui pasator de calitate, a unui fotbalist care să facă diferența la mijloc este resimțită tot mai puternic de un fotbal care deja este conectat la tubul cu oxigen pentru a mai avea viață. Adrian Cristea rămâne unul dintre jucătorii care pot limpezi jocul la mijloc. Până acum și-a neglijat cariera sportivă pentru femei. Fiecare cu doaga lui. Astăzi, Steaua îl vrea în primul unsprezece. O nouă șansă pentru ca „Prințul” să revină în prim-plan și în vizorul echipei naționale. Este un număr 10 de calitate dar totul va depinde doar de atitudinea sa! Read the rest of this entry →