Simona, Simona!

august 17, 2015 in Tenis

Simona Halep ne-a demonstrat la Toronto că performanța a ajuns înaintea banilor.

Simona Halep ne-a demonstrat la Toronto că performanța a ajuns înaintea banilor.

Simona Halep a abandonat finala de la Toronto fiind aclamată la scenă deschisă de fanii români prezenți în tribune. Fiți siguri și de alte milioane aflați în fața micilor ecrane sau cu ochii pe site-urile care au transmis livetext meciul cu Belinda Bencic. Dacă în alte ocazii am criticat-o pe Simonica pentru că se accidenta prea des de data asta îi sărut mâna și îi spun că are caracter. E prima dată când ne transmite foarte puternic sentimentul că a jucat și pentru România nu doar pentru gloria și banii din circuitul WTA. Păcat că nu a putut duce finala până la capăt. SIGUR AR FI CÂȘTIGAT TROFEUL. Rămâne însă lecția de dăruire pe care a văzut-o o țară întreagă. „Simo”, ești MARE!

După eliminarea din turul II la Roland Garros, din „sferturile” de la Birmingham și din primul tur al Wimbledonului, Simona Halep era supărată foc din cauza criticilor venite din țară. „O să văd unde merg în vacanţă. E greu să mă întorc acum în ţară, se spun lucruri urâte despre mine”, s-a destăinuit „Simo” presei și fanilor. Adevărul e că după un început de an fantastic a picat într-un con de umbra inexplicabil.
Dar cea mai mare parte a simpatizanților ei au fost nemulțumiți din cauza accidentărilor repetate. Apoi refuzul de a reprezenta România la meciul de baraj pentru Grupa1 Mondială, în FED Cup, a lăsat impresia că ea joacă doar pentru bani și nimic mai mult. La Toronto, culmea, tot în Canada, „Simo” ne-a arătat că inima ei bate pentru România. Un omagiu adus românilor din tribune.
Dacă era ok fizic sunt convins că Simona Halep căștiga turneul de la Toronto. Incomodată de accidentarea la piciorul stâng și de o problemă abdominală „Simo” n-a mai putut să ducă meciul pănă la capăt. După 2 ore și 28 de minute și-a felicitat adversara ridicând în picioare spectatorii. Mai ales pe români care nu au ezitat s-o aclame minute în șir.
O lecție din sport, o lecție de viață. Simona Halep ne-a arătat tuturor o față pe care nu o prea știam. „Simo” este o luptătoare care vrea să câștige în fața oricărei adversare semn că performanța a ajuns înaintea banilor. Un moment important în cariera ei care o poate propulsa, mult mai repede decât crede, acolo unde își dorește: locul 1 mondial. Felicitări pentru atitudine. Simonico, ești tare. Zău așa!