Simona, punct și de la capăt!

iunie 10, 2017 in Tenis

Simona, fără lacrimi nu există sport adevărat. Mâine începe o nouă zi!

Simona Halep a pierdut trofeul de la Roland Garros după ce a fost atât de aproape de el. „Simo” a avut 3-1 în setul decisiv și serviciul dar a ratat împlinirea visului. Și asta din cauza acestei „sălbăticiuni inconștiente”, cum a numit-o metaforic Cristian Tudor Popescu pe Jelena Ostapenko. Și asta pentru că tânăra letoniancă de 20 de ani a lovit tare și decisiv tot timpul, din orice poziție, asumându-și riscuri. Simona nu a riscat și a pierdut o finală de coșmar pe care nu o va uita foarte curând. Dar viața merge înainte. Peformanța Simonei Halep este incredibilă. Mâine își va relua programul de zi cu zi, planurile, antrenamentele pentru că sigur va mai avea parte de finale de Grand Slam, iar victoria va veni fără niciun dubiu. O mare campioană, un mare caracter, o mare lupt[toare. „Simo” iubește tenisul și dă totul pentru el!

M-am temut tare de minunea din Letonia abia după ce am văzut avertismentul dat de celebrul gazetar Cristian Tudor Popescu la emisiunea „Digi Sport Special”: „E o sălbăticiune inconștientă și o spun în sens pozitiv. Nu gândește; la tenis, gândirea prea multă e moarte. Inconștiența asta o face… Dacă îi tai capul, mâinile vor continua să lovească 10-15 secunde. Totul depinde de câte mingi reușește Simona să îi trimită înapoi lui Ostapenko pentru că, la genul ăsta de jucătoare, dacă îi dai înapoi 3, 4, 5 mingi, la a șasea o dă afară”. Așa a fost! (http://www.digisport.ro/Sport/TENIS/Avertisment+pentru+Halep+in+finala+de+la+Paris+Ostapenko+e+o+sal)
Cred că ar mai fi ceva de adăugat: frica de victorie. O mai veche meteahnă la sportivii români. În ultimele luni, Simona a crescut enorm ca mentalitate dar nu atât de mult încât să câștige un trofeu de Grand Slam. Frica de victorie, teama de un succes la care a visat zi și noapte au determinat-o să joace prudent așteptând greșeala adversarei, Nu s-a întâmplat asta și Halep a pierdut. 🙁
Înfrângerea e dureroasă dar nu-i un capăt de țară chiar dacă Simonei îi va lua ceva vreme ca să uite finala de coșmar cu Ostapenko. Vorbim de sport, iar aici contează mult să înveți din înfrângeri. Sunt convins că eșecul Simonei la Roland Garros va reprezenta începutul unei perioade în care va juca din ce în ce mai bine. Și marele triumf va veni de la sine. „Simo”, nu fii tristă, punct și de la capăt!