Simona, din dragoste pentru tenis!

iulie 4, 2014 in Tenis

La Roland Garros, arbitrul Kader Nouni i-a cântat în strună Șarapovei. La Wimbledon a taxat-o pe Simona cu trei „out”-uri în loc de mingi bune.

La Roland Garros, arbitrul Kader Nouni i-a cântat în strună Șarapovei, iar la Wimbledon a taxat-o pe Simona, în momente-cheie, cu trei „out”-uri în loc de mingi bune.

Știam că nu-i va fi ușor cu Eugenie Bouchard. Dar Simona Halep nu s-a speriat și a vrut să joace doar pe teren șansa de a ajunge în finala turneului de la Wimbledon. Putea foarte bine să facă fițe, ca marile vedete, să șchioapete un pic după primele mingi, iar apoi să se dea accidentată. Simona nu e genul ăsta. „Furnicuța” a strâns din dinți mai ales după ce și-a luxat glezna. A luptat cât a putut pentru fiecare minge dar și împotriva unui arbitru de scaun care dăduse-n orbul găinilor. La fel ca la Roland Garros, Simonica a fost furată prin trei decizii anapoda într-un sport neobișnuit cu așa ceva. Culmea, de același Kader Nouni. Dar i-a dat peste nas câștigându-și mingile bune la „challange”. Rămâne însă intenția ceea ce este grav la un asemenea nivel. În condiții normale, Halep putea s-o bată de Bouchard chiar și într-un picior. „Furnicuța” merge mai departe. E stilul ei de viață și performanță. Totul din dragoste pentru tenis!

În comentariul de ieri spuneam că Simona Halep a inventat „pauza de… fotbal”. Îmi mențin părerea atâta vreme cât românii o adoră, o urmăresc la tot pasul, o susțin din toată ființa lor. Din păcate, în semifinala cu Eugenie Bouchard au apărut mizerii echivalente cu cele din fotbal.
La rampă a ieșit arbitrul de scaun Kader Nouni. Vi-l mai amintiți de la Roland Garros? Francezul ăla cu barbă care a lăsat-o pe Maria Șarapova să geamă de parcă era la ora de sex sau să servească într-un timp deranjant de lung. Prea… lung. 🙂
Să dea trei mingi „out”, iar la reluarea video acestea să fie bune este ceva de neacceptat într-un turneu de Grand Slam. Mai ales că au fost în momente cheie ale meciului. Faptul că Simona Halep a fost taxată de același arbitru ridică serioase semne de întrebare legat de ceea ce se petrece în lumea bună a tenisului.
Dar și așa nu-i un capăt de țară pentru Simona. Mai devreme sau mai târziu, „Furnicuța” va câștiga un turneu de Grand Slam. Pentru că are valoare și joacă din ce în ce mai bine. Făcând un pic haz de necaz, chiar și într-un picior. Cum s-a întâmplat la Wimbledon!