Simona, ce faci?

septembrie 28, 2017 in Tenis

La Wuhan, Simona Halep a fost eliminată în turul II într-un turneu la capătul căruia ar fi putut ajunge pe locul 1 WTA!

Ieri n-am vrut să scriu acest comentariu. De ziua Simonei Halep puteam să-i spun doar „La mulți ani!”, să fie fericită și să ajungă cea mai bună jucătoare din lume. Totuși nu ne iese din minte maniera în care Simona a fost spulberată de Daria Kasatkina în meciul de debut la Wuhan. Dezamăgitor. Cel mai mult ne-a deranjat faptul că nervii și-au făcut din nou loc în psihicul ei. Și asta nu e bine. Fraze de genul „Dă, mă, lung de linie, proasta naibii!” sau „Ești o idioată”, cum și-a strigat Halep în timpul confruntării cu rusoaica sunt deranjante. Pentru ea, pentru ceea ce va urma. Absența antrenorului Darren Cahill să fie explicația? Greu de spus. Lângă ea s-a aflat Andrei Pavel, un munte de experiență, care i-a tot explicat ce greșește însă n-a reușit să-i corecteze jocul și atitudinea. Faptul că Simona și-a luat o pauză de aproape o lună, după US Open, nu reprezintă o scuză. După dezastrele cu Muguruza și Șarapova, eșecul usturător cu Kasatkina face praf și pulbere reușitele Simonei din acest an. De aceea, fără supărare, o întrebăm doar atât: Simona, ce faci?

La conferința de presă de după meciul cu Kasatkina, Simona Halep s-a scuzat invocând pauza, cam de o lună, pe care și-a impus-o după US Open. O greșeală clară, indiferent de motivele invocate, pe care Simona și-a asumat-o. Dar nu ea este vinovată în totalitate. Ce-a păzit staff-ul? Cum să-i accepți o pauză așa de mare care pare că a scos-o din formă? Chiar dacă Simona și-a dorit așa ceva trebuia oprită și convinsă că nu face bine. Dar ce-a fost a fost!
Eșecurile usturătoare cu Garbine Muguruza, Maria Șarapova și Daria Kasatkina trebuie uitate repede. Oricum, urmele lăsate de cele trei înfrângeri în serie sunt adânci și dor dar măcar să le de-a „delete”. Repede. Simona are valoare, clar, însă greșește tocmai atunci când este la un pas de un succes important, iar asta ține de mental!
Și mai e ceva, antrenorul. Cu Darren Cahill absent până la Turneul Campioanelor, Simona colaborează doar cu Andrei Pavel. Să fie o problemă de… discurs? N-aș zice. Cu Muguruza și Șarapova tot Cahill i-a dat sfaturi și n-a ieșit bine. Acum, la Wuhan, Andrei Pavel i-a explicat Simonei unde greșește și ce are de făcut contra rusoaicei dar n-a putut să-i schimbe jocul. O temă complicată de analiză în care evit să mă implic tocmai pentru a nu face afirmații greșite. Dar e musai să fie analizată de către Simona Halep și staff-ul ei.

P.S. – Am uitat de înfrângerea cu Elina Svitolina. Deci, „seria neagră” pentru Simona Halep este Muguruza – Șarapova – Svitolina – Kasatkina. Zău așa, nu e cam mult?