„Simo”, regina de la Roland Garros!

iunie 8, 2014 in Tenis

Merci, Mlle Simona!

Merci, Mlle Simona!

Nu am putut să scriu ceva după finala cu Maria Șarapova. E duminică dimineață și regretele s-au mai temperat un pic. Și acum cred, cu tărie, că Simona Halep putea câștiga în fața Șarapovei. Cei cinci ani de experiență pe care i-a avut în plus rusoaica au făcut diferența. Plus momentele prea dese în care și-a prelungit serviciul ca s-o scoată din ritm pe „Furnicuță” (a fost atenționată abia în ultimul set ?!). Plus acea minge din final, la scorul de 4-4 în setul decisiv, dată bună pentru „Mașa” în loc să se rejoace punctul. „Simo”, cum a alintat-o publicul pe toată durata finalei, și-a făcut datoria la cel mai înalt nivel. Să fie ovaționată la scenă deschisă într-o arenă precum „Philippe Chatrier” e ceva imens. De la Virginia Ruzici și Ilie Năstase nu s-a mai întâmplat asta. Un privilegiu prin care spectatorii i-au transmis „Furnicuței” că ea este regina lor!

Simonica a luptat cât a putut de bine. Nu întâmplător, durata finalei cu Șarapova a fost la două minute distanță de recordul turneului. Zgura pariziană a fost brăzdată adânc de ambiția celor două jucătoare.
„Furnicuța” și-a măsurat pașii cu mare atenție. Încet, încet spre obiectiv. Așa se explică puterea de revenire în situații aproape imposibile. Așa se explică zâmbetul de după fiecare minge bună dar și încruntarea mobilizatoare după ratarea unui punct.
Trei ore, trei seturi. În decisiv, la 4-4, s-a strigat „out”. Simonica nu a retrimis mingea în teren și a cerut, pe drept, rejucarea punctului. Arbitrul a refuzat-o și aici s-a terminat orice urmă de speranță. Dar și așa, în multe momente, „Furnicuța” a dominat-o pe „Mașa”.
La final îi dispăruse zâmbetul. O secundă n-am mai recunoscut-o pe Simona Halep. Șepcuța de soare trebuia să-i mascheze lacrimile dar noi le-am văzut pe obraji. La 22 de ani, Simonica are dreptul să plângă mai ales că a fost foarte aproape de un succes uriaș.
Lacrimi, iar apoi zâmbet. Ce putere de regenerare mentală are fetița asta! In-cre-di-bil!!! Simona Halep a făcut un meci mare la prima finală de Grand Slam din carieră. A făcut totul ca să câștige trofeul. De asta să fiți siguri. Respectele noastre și… „Merci, Mlle Simona!”.