„Simo”, cu dreptul!

ianuarie 10, 2015 in Tenis

Simona Halep a început perfect anul 2015. Cu trofeu, cu puncte WTA dar și cu bani. Marea provocare rămâne triumful într-un turneu de Grand Slam!

Simona Halep a început perfect anul 2015. Cu trofeu, cu puncte WTA dar și cu bani. Marea provocare rămâne victoria într-un turneu de Grand Slam!

Început de an perfect pentru Simona Halep. Și se spune că așa cum a început, așa va continua. Simonica a câștigat turneul de la Shenzen (China) care i-a adus 280 de puncte WTA și aproape 112.000 de dolari. Un antrenament cum nu se poate mai bun la debut de sezon. O performanță care ne dă speranțe pentru ceea ce va urma în cariera Simonei. Victoria într-un turneu de Grand Slam rămâne pentru „Simo” o țintă de performanță suficient de puternică pentru ca ea să dea pe teren tot ce are mai bun. Una peste alta, în China a fost un debut cu dreptul după plăcintele savurate de sărbători!

Simona Halep a arătat o formă surprinzătoare. Asta pentru că a venit după o vacanță frumoasă în care s-a răsfățat și cu plăcintele de la bunici. Că dacă nu de sărbători atunci când? 🙂
Victoria în fața Timeei Bacsinszky (Elveția), cu 6-2, 6-2, a fost ceva de parcurs. Simonica s-a mișcat bine, ușor și a arătat cine este șefa încă din primul set. Deși a jucat cam la jumătate din potențial, „Simo” a etalat un tenis de calitate și o încredere în forțele proprii peste ceea ce văzusem până acum.
Shenzen este al nouălea titlu din cariera Simonei și a 15 finală jucată în circuitul WTA. Faptul că trofeul l-a primit din mâna unei campioane, Na Li, este și asta un semn bun. A fost o săptămână fantastică, tonifiantă, care i-a dat un moral excelent înainte de Australian Open. La Melbourne va fi cu totul altceva însă Simonica este capabilă de evoluții senzaționale.
Victoria din China are și alte urmări. Copiii vor avea încă un motiv de a lua drumul terenurilor de tenis. Și asta e tare bine. De mult nu am mai avut în sport o personalitate de genul Simonei Halep care prin performanțele sale să trimită valuri de copii spre sport.
Și abia a început anul 2015. „Simo” va avea parte de numeroase oportunități. Cred că acum are puterea să se impună într-o finală mare, de Grand Slam. Dar pentru asta mai are nevoie de încredere. În ea însăși. Dacă anul trecut a avut ezitări în meciurile tari, cu miză mare, acum pare să se fi obișnuit cu ideea că se numără printre cele mai bune jucătoare din lume.