Roy Hodgson, lecție de onoare!

iunie 28, 2016 in EURO 2016

Selecționerul Angliei, Roy Hodgson, a oferit o lecție de onoare: demisia. Un lucru rar pe la noi!

Selecționerul Angliei, Roy Hodgson, a oferit o lecție de onoare: demisia. Un lucru rar pe la noi!

După „Brexit”, Anglia a avut parte și de… „Euroexit”. Islanda a produs cea mai mare surpriză din istoria fotbalului. Dincolo de rușinea eliminării, britanicii au păstrat cultura bunului simț. Antrenorul Roy Hodgson și-a prezentat demisia la nici 24 de ore de la dezastru. O lecție pentru șefii fotbalului românesc. Și nu numai. Președintele FRF ne-a vorbit recent despre lucruri frumoase, elegante. Proiecte, modele, planuri, strategii, criterii de evaluare etc. Dar cui îi mai arde de așa ceva? Lumea fotbalului, suporterii, presa așteaptă, încă, reacții clare. Hodgson și-a dat demisia după incredibilul 1-2 cu Islanda. De ce domnii Iordănescu și Burleanu nu au făcut la fel după și mai incredibilul 0-1 cu Albania? Selecționerul Iordănescu a așteptat să-i expire contractul în loc să-și ia adio, pe loc, de la națională. Din respect pentru românii de pretutindeni. Domnul Burleanu, în aceeași postură. Domnia sa l-a numit în funcție pe Iordănescu și este normal să răspundă pentru asta. De multe ori demisia este și un gest de onoare. Englezii știu. Noi?

Antrenorul Roy Hodgson n-a mai stat pe gânduri și a decis să-și anunțe demisia de la cârma naționalei Angliei. Un gest firesc, normal, după dezastrul cu Islanda. O dovadă că englezii știu să piardă dar mai ales să-și asume responsabilități. Hodgson a greșit și a plătit cu postul. Singur, în secunda unu, fără rugăminți din partea presei, fără să aștepte scadări ostile din partea suporterilor!!!
Lecția de demisie oferită de selecționerul Hodgson ar putea face parte dintr-un curs al bunelor maniere pentru oamenii cu funcții din fotbalul românesc. Anghel Iordănescu trebuia să procedeze la fel după umilința cu Albania și ar fi câștigat enorm ca imagine. A preferat scuzele fel de fel și expirarea contractului. Șeful Federației a adoptat altă tactică. Nu a ieșit la rampă după noaptea neagră cu albanezii preferând să dea explicații într-o conferință de presă. Elegant, nimic de zis, doar că iubitorii de fotbal așteptau demisia sa. Plus o resetare totală a sistemului pe toate palierele de comandă.
O federație rezistă în timp doar prin rezultatele sportive nu prin banii aduși din acțiunile de marketing. Fanii vor ca fotbalul să fie condus de oameni din fotbal. Nume din „Generația de aur” pot s-o facă fără probleme. Și alții. Demisia celor care au girat prestațiile și rezultatele din Franța ar fi rezolvat, într-un mod elegant, criza de proporții. Fotbalul românesc a ajuns în groapă. Evitând demisia cei în cauză riscă să transforme preliminariile mondialului din 2018, care bat la ușă, într-o uriașă tribună a protestelor!