România s-a calificat, ne vedem în Franța!

octombrie 11, 2015 in EURO 2016

Budescu (nr. 20) și-a respectat convocarea, a marcat de două ori și a deschis drumul calificării spre Paris!

Budescu (nr. 20) și-a respectat convocarea, a marcat de două ori și a deschis drumul calificării spre Paris!

Naționala i-a îngropat pe „pescarii” din Feroe cu un 3-0 de… neprezentare. 🙂 Și asta pentru că atacul și-a făcut treaba. După meciul cu Finlanda, de la București, toată lumea a pus tunurile pe fundași uitând de ratările monumentale ale atacaților. În Feroe, generalul Iordănescu și-a dus aminte de o regulă nescrisă a fotbalului: cea mai bună apărare este atacul. Budescu, autorul unei „doppietta”, și Maxim au semnat o calificare așteptată cu sufletul la gură de tot fotbalul românesc. Bucurie mare, ne-am calificat la EURO 2016, la vară ne vedem în Franța!

După acel neverosimil 1-1 cu Finlanda, de la București, multă lume i-a criticat dur pe fundașii lui Iordănescu. Raț, Chiricheș, Grigore sau Papp au fost făcuți una cu pământul din cauza acelui gol nefericit deși niciunul dintre ei nu și-a dorit așa ceva. S-a uitat însă, prea repede, ratările pe bandă rulantă ale responsabililor cu golul, adică Keșeru, Bogdan Stancu, Chipciu sau Torje. Noroc cu „închizătorul” Hoban care a salvat naționala de la un posibil dezastru.
Selecționerul Iordănescu a tras concluziile corecte, iar în partida decisivă din Feroe a mutat pozitiv pornind de la o vorbă veche: cea mai bună apărare este atacul. Logică dovedită pentru că ofensiva și posesia i-au ținut pe „pescari” departe de poarta lui Tătărușanu, iar Budescu (două goluri), Adi Popa, Torje, Stancu și Maxim (un gol) și-au făcut datoria în avanposturi. Interesant, toți joacă la echipele lor de club, un criteriu de selecție l-a care nu trebuie să se renunțe sub nicio formă.
După șapte ani de așteptare, naționala României ajunge la un nou turneu final. Din păcate se pare că suporterii au uitat să se bucure de acest moment. Și asta pe bună dreptate dacă ținem cont că în multe partide jocul „tricolorilor” a lăsat de dorit, iar calificarea s-a obținut poate în cea mai ușoară grupă din istorie pe care sorții au oferit-o fotbalului românesc.
Dar să uităm de supărări și să savurăm momentul. Urmează turneul final din Franța, iar naționala are nevoie de meciuri tari, de adversari de calibru, de nume mari. Pregătirea lui EURO 2016 trebuie să înceapă de mâine dacă nu vrem să fim ciuca bătăilor. Iordănescu știe asta, are experineță și va da cele mai bune ordine. Să trăiți, dom’ General!