Românca Edit Miklos, locul 7 pentru… Ungaria!

februarie 12, 2014 in Soci 2014

Edit Miklos s-a clasat pe locul 7 în proba de coborâre la JO de la Soci. România are o problemă: nu știe să-și păstreze valorile!

Edit Miklos, locul 7 în proba de coborâre la JO de la Soci. Performanța, în contul… Ungariei. România are o problemă: nu știe să-și păstreze valorile!

În 2008, Edit Miklos s-a clasat pe locul 30 în proba de super-G, la St. Moritz, și a adus României primul punct la Cupa Mondială. Au urmat Jocurile Olimpice de la Vancouver (2010), Edit fiind singura reprezentantă a României în concursul feminin. Anii au trecut și odată cu ei Edit Miklos și-a schimbat naționalitatea. La Soci, schioarea născută în România s-a clasat pe locul 7 în proba de coborâre. O performanță excelentă trecută în contul… Ungariei. Trist. Nu pentru că Edit reprezintă o altă țară ci pentru că România nu este capabilă să-și țină acasă valorile. În toate domeniile. Lipsa infrastructurii pentru sporturile de iarnă gonește campionii spre alte meleaguri, iar odată cu ei se pierd performanțe de excepție. 🙁

Slaba mediatizare a sporturilor de iarnă, ca și a altor discipline în afară de fotbal, a făcut ca puțină lume să știe povestea româncei Edit Miklos. E fata care a adus României primul punct la Cupa Mondială. S-a întâmplat în 2008, în proba de Super-G, la St. Moritz (Elveția). E fata care, tot în 2008, s-a clasat pe locul 18 (coborâre și super-G) la Campionatele Mondiale de la Val d’Isere (Franța). E fata care în 2010, tot la St. Moritz, a mai adus României încă opt puncte la Cupa Mondială.
Prima experiență olimpică a venit în 2010. La Jocurile Olimpice de la Vancouver (Canada), Edit Miklos a fost singura reprezentantă a României în concursul feminin. S-a accidentat la coborâre și nu a mai putut onora cu prezența concursurile de super-combinată și super-G unde era calificată.
Anii au trecut. Viața a împins-o să-și caute șansa în altă parte. Din 2011, românca Edit Miklos concurează pentru… Ungaria. La fel se întâmplă și la Soci, cea mai grandioasă „Olimpiadă albă” din istorie. Edit a terminat, astăzi, a șaptea la coborâre. O performanță frumoasă!
De ce a ajuns Edit Miklos să concureze pentru Ungaria? Eu unul nu cred în povestea cu „chemarea sângelui”. Lipsa infrastructurii pentru practicarea sporturilor de iarnă și a stimulentelor financiare pentru sportivii de performanță au împins-o să aleagă o altă țară. Dacă avea pârtii de calitate și indemnizații cât de cât apropiate de ale adverarelor întâlnite la Soci mai pleca Edit la alții? Eu zic că nu! 🙁
Mesajul este clar: România trebuie să facă mai mult pentru sporturile de iarnă. Pârtii competitive, patinoare, piste pentru sanie și bob, trambuline și altele. Sunt zone în țară unde iarna și zăpada domnesc până la începutul lunii aprilie. Aici ar trebuie plasate locațiile de pregătire pentru sporturile olimpice de iarnă și nu numai. Și bani pentru sportivii și antrenorii de top!