Rio, ora scadenței?

aprilie 25, 2016 in Rio 2016

Nu poate exista un moment mai emoționant la Jocurile Olimpice decât atunci când tricolorul românesc flutură pe cel mai înalt catarg!

Nu poate exista un moment mai emoționant la Jocurile Olimpice decât atunci când tricolorul românesc flutură pe cel mai înalt catarg!

România merge la Olimpiada de la Rio cu 65 de sportivi. Sper să nu greșeșc, iar dacă se întâmplă asta sigur ne învârtim tot în jurul acestui număr. Șanse la medalii? Mici de tot. Infime. Speranțe vin de la handbalul feminin, tenis de câmp, judo, poate canotaj sau scrimă. După Revoluție, sportul românesc a trăit din inerție. „Daciada”, olimpiada sportului de masă, a fost hulită și desființată, fiind considerată „comunistă”, deși reprezenta practic baza de selecție pentru performanță. Faptul că numărul olimpicilor calificați la Rio a coborât sub borna 100 demonstrează că s-a ales praful și de ceea ce mai era bun. Fără răutate, faptul că la șefia forului olimpic din România a ajuns repezentantul unui sport… neolimpic poate întregi peisajul haotic în care înoată sportul românesc. În timp ce Elisabeta Lipă sau Octavian Bellu nu au avut loc la comanda acestui for. 🙁 La Rio vine scadența, iar performanța costă. Cine plătește?

Anii la rând România s-a luptat cu granzii lumii în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice. Cu succes, cu fruntea sus. În ultimii 64 de ani, delegația de sportivi nu a coborât sub borna 100 decât în patru cazuri: Melbourne – 1956 (44 de sportivi), Roma – 1960 (98), Mexico City – 1968 (82) și Seul – 1988 (68). Și asta pentru că în România exista o bază de selecție bine întreținută și direcționată spre sportul de mare performanță.
Desființarea „Daciadei” poate fi una dintre explicații. Nu numele în sine conta ci ideea de a oferi sportului de masă competiții la toate vârstele. Așa se descopereau talentele. Astăzi există doar imitații timide ale acelei „olimpiade naționale”. La asta se mai adaugă comoditatea antrenorilor de calitate care nu mai dau din coate ca să ajungă prin școli sau licee în căutarea de talente. Cauza: salariile modeste, dotările sub așteptări!
Indiferența statului față de promovarea sportului în sectorul juvenil este o altă problemă. Din păcate, copiii de astăzi sunt atrași de alte tentații decât de sport. Și asta pentru că în sport nu li se oferă susținere materială, motivare. Cluburile sunt sărace și doar entuziasmul părinților acoperă cheltuielile logistice. Dacă nu se face ceva la acest capitol pierderile pe termen lung vor fi aproape irecuperabile.
Nu în ultimul rând faptul că la comanda mișcării olimpice este o persoană venită de la un sport neolimpic, mai exact rugby, exprimă o oarecare nesiguranță. Cu tot respectul pentru domnul Alin Petrache, rezultatele din ultima vreme nu-l ajută deloc. Dimpotrivă, acestea amplifică și mai mult regretele că la alegerile de acum doi ani nu a câștigat Elisabeta Lipă sau Octavian Bellu.
Decontul final vine nu peste mult timp. La Rio vom vedea cât de jos a ajuns sportul românesc după care mișcarea olimpică va trebui reorganizată și relansată. Bineînțeles, cu alți oameni!