Rapidul renaște din cenușa… insolvenței!

iulie 13, 2013 in Liga 1

Rapidul trăiește pentru suporteri, suporterii giuleșteni trăiesc pentru Rapid. O metamorfoză care din 1923 încoace înseamnă farmecul vieții în fotbal!

Rapidul trăiește pentru suporteri, suporterii giuleșteni trăiesc pentru Rapid. O metamorfoză care din 1923 încoace înseamnă farmecul vieții în fotbal!

Cu o echipă încropită pe fugă, din patru zări, Rapidul s-a salvat în ultimul moment și continuă în Liga 1. Nici nu avea cum să se întâmple altfel pentru că în astfel de situații extreme istoria și tradiția te împing tot înainte. Clubul din Giulești a trăit, din nou, acest sentiment imposibil de predat la antrenamente. Sentimentul că joci pentru viitorul clubului, pentru toți ani scurși din 1923 încoace, ani în care Rapid a descris cum nu se poate mai bine ideea de farmec al vieții în fotbal. Cu tot respectul pentru munca, investițiile și oamenii de la Concordia Chiajna, gruparea ilfoveană nu putea emite pretenții mai mari pentru că lupta cu o stare de spirit generată de statutul de a fi sau a nu mai fi. Suporterii și jucătorii rapidiști au înțeles momentul dificil și decisiv salvând clubul de la dezastru. Mai exact din cenușa… insolvenței!

Rapid a trecut cu brio cel mai important meci din istoria recentă a grupării de lângă Podul Grant. Victoria cu Chiajna lasă în Liga 1 o formație de tradiție cu mulți suporteri în toată țara. A fost 2-1 pentru giuleșteni, la finalul prelungirilor, dar cred că scorul nu contează. Mai degrabă efectul său: Rapidul rămâne în prima divizie.
O salvare în ultimul ceas după ce falimentul a dat târcoale grupării giuleștene. Problemele nu s-au terminat însă măcar asistăm la un nou început plin de speranțe. Antrenorul Marian Rada, din nou pe post de salvator în prag de ceas rău, a adunat echipa de unde a putut și a scos rezultatul izbăvitor.
Un gol de milioane de… euro semnat de Alex Ioniță II. Un tânăr de 18 ani, talentat, care a tot lustruit banca de rezerve însă Rada la reinventat de nu știu unde. Ce destin! O tânără-speranță salvează Rapidul de la dezastru. Poate și un mesaj pentru viitor: cine are copii buni, să-i crească!
Am auzit că ilfovenii vor să conteste la TAS barajul cu Rapid. Omenește, de înțeles, sportiv, nu. Chiajna a retrogradat pe bune, iar Rapidul n-a luat licența doar din motive și chichițe complicate generate de insolvență. Orice discuție pe tema asta poate avea loc la orice oră dar Rapid a demonstrat de două ori, prin locul 8 din campionat și victoria din baraj, că merită să joace pe prima scenă.