„Prințul” reloaded!

august 14, 2014 in Liga 1

„Prințul” a debutat la Rapid. O șansă mare de a reveni în top și, poate, în vizorul echipei naționale!

„Prințul” a debutat la Rapid. O șansă mare de a reveni în top și, poate, în vizorul echipei naționale!

Adrian Cristea face parte din categoria fotbaliștilor pursânge. Joacă din instinct și intuiție, iubește golul și îi place să fie în centrul atenției. Din păcate pentru el în ultima vreme nu a mai contat în fotbal. Aventurile fel de fel l-au teleportat din lumea sportului în zona mondenelor. Cristea chiar s-a simțit bine într-o astfel de postură. Dar întotdeauna există un nou început. Depinde dacă îl dorești, depinde dacă crezi în el, depinde dacă îl cauți. Se pare că Rapidul i-a întins o mână. Probabil ultima în carieră, iar Adrian Cristea nu trebuie să-i dea cu șutul. Nu-i va fi ușor însă are șansa să iasă la rampă mai repede decât a făcut-o la Petrolul sau Steaua. De ce? Pentru că va avea multe mingi utile, multe oportunități. Echipa va juca pentru el. Dacă vrea performanță e posibil să vedem un „Prinț” reîncărcat și optimist!

În acest moment nu știu dacă Rapid și Adrian Cristea au ajuns la un acord. Pentru Cristea ar fi excelent. O echipă în reconstrucție are nevoie de serviciile unui fotbalist care poate face singur diferența în situații de „unu la unu”.
După un scenariu simplist, „Prințul” va fi în centrul atenției la Rapid în sensul că echipa va juca astfel încât să-i ofere numeroase oportunități. Șanse va avea destule: ocazii, lovituri libere, penalty-uri etc. Jucătorii cu clasă fac diferența, iar Cristea este unul dintre ei.
Reușita transferului va depinde de rapiditatea adaptării. Fanii giuleșteni sunt exigenți și nu au uitat trecutul său. Și fotbalistic, și monden. Doar golurile și meciurile bune vor rezolva viitorul „Prințului” în Giulești!
Adrian Cristea poate trăi un nou început în fotbal. Al nu știu câtelea dar chiar poate fi un alt început. E bine să se lepede, repede, de apucăturile care l-au dus unde l-au dus. Nu e greu. Fotbalul e fotbal, iar aventurile doar în vacanțe. Și atunci tot cu măsură. O ecuație simplă.
Rapidul îi poate oferi ceea ce și-a dorit: șansa de a face spectacol. Adi Cristea are calitate dar și-a bătut joc de ea prin viața zbuciumată de dincolo de stadion. Dar asta a fost și nu e bine să ne uităm înapoi. Nici el, nici suporterii. Altfel ce șanse ar mai avea?
Adrian Cristea poate deveni argintul viu de la mijlocul terenului. Cu condiția să creadă în el și în… Rapid!