Oscar pentru… „Rapid reloaded”!

februarie 24, 2015 in Liga 1

După victoria din Ghencea, un „Oscar” și pentru Rapid!

După victoria din Ghencea, un „Oscar” și pentru Rapid!

Matematicianul Cristi Pustai a reinventat Rapidul din Giulești. Cine a auzit până duminică seară de Cmovs, Josl, Borda, Gecov, Garay, Meulens sau Benson? Fără doar și poate, Rapidul a făcut o campanie de achiziții cu eficiență maximă. Plus inima echipei formată de Pancu, Niculae și Săpunaru. De mult nu am mai văzut așa ceva în Liga 1. Și uite că socoteala din Giulești s-a potrivit cu ceea ce s-a întâmplat în… Ghencea. Scandalul cu marca, deciziile-șoc luate de Gigi Becali cu unii dintre titulari și boicotul galeriei au trimis Steaua în mediocritate. Rapidul a luat o gură de aer și încredere în timp ce „roș-albaștrii” au fiori de gheață pe șira spinări în privința titlului. Așa că, într-o noapte a premiilor în cinematografie giuleștenii au primit și ei un „Oscar” pentru filmul… „Rapid reloaded”!

Campania de achiziții a giuleștenilor a fost una pe cât de discretă pe atât de eficientă. Probabil că nici cei mai înfocați suporteri nu s-au gândit cât de utili pot fi jucători ca Cmovs, Josl, Borda, Gecov, Garay, Meulens sau Benson. Că pe Buchta îl știau de la Gaz Metan.
O legiune de stranieri care a învățat repede, de la Pancu, Niculae și Săpunaru, ce înseamnă spiritul Rapidului. Giuleștenii au muncit, și-au dorit mai mult victoria și au reușit să detoneze bomba campionatului. Și pentru că Steaua a luat la mișto un meci care impunea mai mult respect.
Într-un astfel de context, antrenorul Cristi Pustai a jucat ce era mai bine. Dimensiunile terenului din Ghencea, mai mici față de cel de pe „Arena Națională”, le-au permis „alb-vișiniilor” să acopere mai bine și mai ușor spațiile. Steaua s-a sufocat tot căutând trasee spre poarta lui Buchta și a eșuat lamentabil. Golul lui Gecov, din al doilea mitan, a pus bomboana pe colivă. Preluare din alergare, șut și gol. Frumos.
Steaua a plătit un tribut mare pentru scandalurile de la club. Cu sigla, cu jucătorii, cu suporterii. Fără identitate, fără Arlauskis, Prepeliță și Latovlevici (scoși din lot de Gigi Becali), fără galerie, „roș-albaștrii” au semănat cu o echipă de pluton care nu a impresionat pe cineva sau cu ceva.
Victorie uriașă pentru Rapid. În special în plan moral. Giuleștenii au început cu dreptul munca pentru salvarea de la retrogradare. Dacă nu li se urcă la cap cele trei puncte imense câștigate în Ghencea vor reuși să rămână în Liga 1!