O mare campioană, un mare caracter: Elisabeta Lipă

martie 9, 2013 in Canotaj

Elisabeta Lipă lângă vitrina cu trofee. Un zâmbet pe care l-am mai văzut atunci când urca pe prima treaptă a podiumului cu medalia de aur la gât!

Elisabeta Lipă lângă vitrina cu trofee. Un zâmbet pe care l-am mai văzut atunci când urca pe prima treaptă a podiumului de premiere cu medalia de aur la gât!

Întotdeauna mi-a făcut plăcere să scriu despre Elisabeta Lipă. Nu sunt mulți sportivi de performanță care după ce pun punct carierei reușeșc să performeze, la fel de bine, în antrenorat sau în structuri de conducere ale clubului sau federației. Când a fost desemnată președintele Clubului Sportiv Dinamo București a fost criticată de cârcotași și i s-au pus multe bețe-n roate. Astăzi pot spune că a reușit să facă lucruri extraordinare. La Federația Română de Canotaj a venit la conducere în 2009. Astăzi i s-a mai dat un mandat pentru că la canotaj se pricepe mai bine ca la… gătit. O doamnă care știe exact cum, și cu ce preț, se face performanță în sport. Sărut mâna, doamna chestor!

Ori de câte ori ai ocazia unui interviu cu marea campioană a sportului românesc există o emoție de care nu poți scăpa ușor. Elisabeta Lipă ne-a impresionat mereu prin implicarea totală în tot ceea ce face. Ca sportivă a câștigat cam tot ce se putea câștiga. Ca președinte al CS Dinamo București a învățat, din mers, ce înseamnă meseria de manager, iar rezultatele se văd cu ochii: renovarea din temelii a sediului clubului din Șoseaua „Ștefan cel Mare”, sală nouă pentru sporturile de echipă, bazin de înot la nivel olimpic, promovarea valorilor autohtone în sport, salvarea unor secții sportive aflate în pragul colapsului și altele.
Biroul doamnei Lipă dă direct spre sala sporturilor. Obiectivul cel mai important din mandatul său. Când a venit pe post de șefă era criticată aproape zilnic. De ce? Pentru că a avut curajul să renunțe la persoanele care nu munceau și se ocupau doar cu căratul hârtiilor de la un birou la altul. Atunci și-a făcut mulți dușmani care „transpirau” în presă fel și fel de informații tehnice despre club. Dar a trecut…
Astăzi au fost alegeri la Federația Română de Canotaj. Doamna Lipă n-a avut probleme. Era și culmea. Se pricepe la acest sport mai bine ca la… ciorba rădăuțeană. 🙂 Nu avea cum să existe o altă opțiune a celor de acolo. Păcat că sportivele de azi nu i-au măcar o parte din atitudinea și determinarea Elisabetei Lipă. Sigur aveam o medalie de aur la Londra. Poate data viitoare. Cred în această femeie pentru că are stofă de mare campioană dar și har de șefă. În tot ceea ce face. O campioană cu aromă de… „Burberry”!