Noaptea vișinie de la Chiajna

august 3, 2014 in Liga 1

Rapidul, mai mult decât o stare de spirit!

Rapidul, mai mult decât o stare de spirit!

Rapidul este genul de club care are puterea de a renaște exact atunci când dușmanii se grăbesc să-i cânte prohodul. Cu un nou patron și un antrenor cu tupeu, giuleștenii au demonstrat la Chiajna că pot să se lupte pentru mai mult decât evitarea retrogradării. Agresivitate, dăruire, imaginație, goluri spectaculoase. Și un public senzațional. Fanii rapidiști au umplut jumătate de stadion oferind un show cum rar s-a văzut în ultima vreme. Fără înjurăturile și bătăile dintre ei. Rezultatul? Victorie mare cu Viitorul Constanța (2-1). Noaptea a devenit vișinie și poate reprezenta un nou început în istoria clubului din Giulești. Dar nu este suficient doar entuziasmul. Mai e nevoie de jucători buni, bani, infrastructură și un stadion nou. Rapidul rămâne o stare de spirit care se întreține cu propriile legende. De acum încă una: noaptea vișinie de la Chiajna!

Lumea dădea buluc spre frumoasa comună ilfoveană. Vineri seară, cu o oră înainte de meci, spre Chiajna se circula bară la bară. Culorile dominante erau alb-vișiniu astfel că nu era greu de realizat cine joacă: Rapid, o poveste care nu se termină niciodată!
La casele de bilete sufla vântul. Lumea își dădea coate și se întreba: „Oare e plin stadionul?”. Da de unde! 🙂 O strategie ieftină a gazdelor de a nu pune presiune pe meci. Jandarmeria nu a stat cu mâinile-n sân. Unul dintre cei puși să asigure ordinea, probabil ofițer, le-a promis fanilor giuleșteni bilete, iar în 10 minute totul era rezolvat. Felicitări. Uite că se poate și altfel!
Jumătate din stadion era pictat în alb și vișiniu. Atmosferă britanică de parcă juca Liverpool sau Chelsea, nu Realul din Giulești. Suporterii au lăsat la o parte orgoliile, înjurăturile reciproce și luptele pentru supremație. Au cântat împreună aceleași refrene, iar asta s-a transmis repede pe teren, la echipă.
Rapidul a făcut cel mai bun joc din acest an. Puține formații vor pleca cu puncte din fief-ul Viitorului. Ciolacu a prins o zi de senzație: a scos un penalty, transformat de „veteranul” Emil Dică, și a marcat un supergol. Plus alte faze spectaculoase. Rapid a fost o echipă care a funcționat ca o… echipă. Unitar. Cu pressing, cu dăruire, cu atitudine!
La plecare, pe străzi, am văzut suporteri fericiți. De mult nu s-a mai întâmplat asta în viața Rapidului. Un semn bun pentru viitor!