Naţionala, obiectiv modest: un punct din şase!

octombrie 10, 2012 in CM 2014 - Brazilia

„Naşu’ ” vede doar un punct după „dubla” cu Turcia şi Olanda. Cam puţin pentru o naţională care visează la Mondial!

Optimismul pe care l-am afişat la începutul săptămânii cu privire la deznodământul confruntărilor cu Turcia şi Olanda a dispărut brusc. Nu că îmi schimb gândurile peste noapte ci pentru că am citit declaraţia şefului Federaţiei, Mircea Sandu: „Avem de luat un punct în cele două partide cu Turcia şi Olanda”. Un amestec ciudat de realism şi lipsă de diplomaţie. Ca valoare, „Naşu’ ” are dreptate. Şi Turcia, şi Olanda sunt peste noi. Ca imagine pentru echipa naţională, Sandu a greşit. Ce-or fi zis jucătorii când au citit aşa ceva, ce spun suporterii? Iar adversarii prind şi mai mult curaj văzând că tremură chiloţii pe noi. Un punct din şase? Dacă îţi propui puţin nu ai cum să realizezi mult!

Când a fost de lăudat l-am lăudat pentru că a făcut destule lucruri bune pentru fotbalul românesc. Acum, înaintea „dublei” cu Turcia şi Olanda, consider că a greşit capital. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a spus, astăzi, într-o conferinţă de presă: „Avem de luat un punct în cele două partide cu Turcia şi Olanda. Cel mai bine ar fi să luăm cel puţin un punct, iar acesta să vină în meciul cu Turcia”. Un mesaj care ucide orice speranţă într-un rezultat pozitiv. Măcar într-un meci. Un mesaj care pică prost pentru „tricolori” dar mai ales pentru toţi cei care iubesc echipa naţională.
Turcia şi Olanda sunt două reprezentative superioare, ca joc, României. Sunt favorite. Nu o spun eu, o spun specialiştii. Dar Mircea Sandu este şeful fotbalului românesc. Putea găsi o altă formulare chiar dacă, realist vorbind, nu este departe de adevăr. Chiar foarte aproape însă prin funcţia deţinută trebuie să fie mereu cel care, după selecţioner, dă optimism şi încredere jucătorilor înaintea unor teste extrem de dure. Vorbim de motivaţie, de atitudine? De unde să mai vină?
Nu în ultimul rând sunt suporterii. Am citit prin ziare că la Istanbul, în tribunele stadionului „Şükrü Saracoğlu ”, vor fi prezenţi aproximativ 3.000 de români. Nu-i puţin. Măcar pentru oamenii ăştia care fac un drum atât de lung nu trebuia spus ceea ce s-a spus. Ţine de moral, de imaginea ta ca ţară. Sincer, oamenii aceia au plătit destui bani pentru că au speranţa într-un joc bun şi un rezultat pe măsură. Altfel nu plecau în Turcia. Acum înţelegeţi ce este în sufletul unora? Ceva de genul… „am dat banii degeaba”. Şi asta înainte de a se juca meciul!
Nu vreau să fiu înţeles greşit. Mircea Sandu a spus un adevăr dar nu era momentul. În interiorul staff-ului era ceva firesc, era altceva. Aşa, vorbele au ajuns la jucători, iar unii dintre ei nu vor ezita să se ascundă în spatele lor în cazul unor rezultate negative. Turcia şi Olanda sunt favorite dar un punct din şase sună un pic umilitor. Nu vi se pare?