Moscova crede în lacrimi

februarie 19, 2014 in Soci 2014

Naționala Rusiei a ajuns în genunchi la finalul „sfertului” cu Finalanda (1-3). ratarea semifinalelor înseamnă, de fapt, ratarea șansei de a cuceri o medalie!

Naționala Rusiei a ajuns în genunchi la finalul „sfertului” cu Finlanda (1-3). Ratarea semifinalelor înseamnă, de fapt, ratarea șansei de a cuceri o medalie!

Surpriză de proporții galactice în turneul de hochei pe gheață din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci. Reprezentativa țării gazdă, Rusia, o superechipă evaluată la peste 100 de milioane de euro, nu a prins un loc în semifinalele turneului olimpic fiind eliminată de Finlanda (1-3). Nordicii au patinat senzațional, au marcat de trei ori, au luptat cu eroism până în ultimele secunde și au detonat bomba bombelor. O mare decepție pentru o țară care își dorea enorm medalia de aur la hochei pe gheață, iar dacă această medalie era câștigată atunci Olimpiada ar fi fost una reușită. De data asta Moscova crede în lacrimi și toată lumea așteaptă o reacție oficială din partea președintelui Vladimir Putin. Supărarea e prea mare ca Putin să evite o apariție publică pentru a mai îndulci un pic atmosfera!

Cine credea că Finlanda va avea puterea și tăria de caracter să îngenuncheze selecționata Rusiei chiar la ea acasă? Și nu într-un turneu oarecare. Nici la un Campionat Mondial. Tocmai în turneul olimpic, un fel de parafă pentru cei mai buni din acest sport. Rusia susține, de ani buni, că are cea mai tare școală de hochei pe gheață din lume dar fără titlul olimpic astfel de „etichete” parcă n-au valoare. 🙁
Adevărul este că rușii nu meritau locul în semifinale. Până la confruntarea cu Finlanda nu și-au convins suporterii că pot câștiga aurul olimpic. Vedetele, precum Malkin, Kovalchuk sau Ovechkin, au fost departe de pretențiile unei asemenea competiții și de ceea ce joacă în NHL. E posibil ca presiunea publicului să fie de vină însă la ce experiență competițională au jucătorii ruși n-ar trebui să ținem cont de acest aspect.
Finlanda a evoluat senzațional. Nordicii au patinat în mare viteză, non-stop, au marcat de trei ori, iar în ultima repriză au apărat eroic scorul de 3-1 care i-a trimis deja în istorie. Portarul Rask a închis poarta, a apărat tot, a făcut minuni. Și uite așa a ajuns Finlanda să joace semifinala cu Suedia!
Rusia plânge. Altădată, Moscova nu credea în lacrimi dar acum suspină și crede în ele. Principalul obiectiv al Rusiei, la Olimpiada de iarnă de la Soci, a fost ca naționala de hochei pe gheață să câștige aurul. Dezamăgirea e mare, iar Rusia va mai aștepta încă patru ani ca să încerce din nou. Poate că atunci, fără presiunea suporterilor și a președintelui Putin, va fi mai ușor!