Liga faliților

aprilie 8, 2013 in Liga 1

Un paradox: în fotbal se învârt mulți bani dar se vorbește, la fel de mult, de insolvență sau faliment. Ce lume!

Un paradox: în fotbal se învârt mulți bani dar se vorbește, la fel de mult, despre insolvență sau faliment. Ce lume!

Vremuri grele. Nu mai sunt bani pentru fotbal. Altădată, oamenii cu bani și dare de mână își dădeau coate și dădeau cât puteau ca să ajungă în structura acționariatului unui club puternic, cu nume și tradiție. Fotbalul a fost și este un vehicul de imagine iute ca săgeata. Ești în fenomen, știe toată lumea de tine. Din păcate, criza a schimbat realitatea. Dumitru Dragomir a botezat Liga 1 în ton cu vremurile: „Liga insolvenților”. Poate era mai bine să-i zică „Liga faliților”, de la faliment, că doar descrie o situație de insolvabilitate în care au ajuns unele cluburi de fotbal. Din ce în ce mai multe. Rapid, „U” Cluj și Gloria Bistrița sunt deja în insolvență. Probabil vor urma și alte grupări deoarece procedura permite patronilor să diminueze salariile jucătorilor. Vai de mama lui de fotbal!

În aceste vremuri, situația financiară precară este cel mai mare dușman al sportului. Fotbalul resimte și el șocul crizei economice. În diviziile inferioare se desființează echipe pe capete pentru că patronii nu mai au bani. Și nimic din ce se întâmplă în lumea asta nu dă semne de revenire.
În Liga 1 e moda insolvenței. O procedură bună dar și rea. Bună pentru că face lumină în organigrama fiecărui club. Teoretic. Practic, apar destule ciudățenii. Sunt preferați pe ștatul de plată funcționarii în locul oamenilor de fotbal, al antrenorilor sau jucătorilor. În cazul celor din urmă insolvența reprezintă o justificare perversă pentru diminuarea salariilor, iar asta reprezintă aspectul negativ al procedurii.
Este foarte probabil ca „fenomenul” să ia amploare la finalul campionatului. Deocamdată sunt trei cluburi de primă divizie care au declarat insolvența: Rapid București, Universitatea Cluj și Gloria Bistrița. La vară ar putea să apară mai multe. Scăpatul de datorii și diminuarea salariilor jucătorilor reprezintă, la prima vedere, principala motivație pentru luarea unor astfel de decizii.
Un moment greu pentru fotbal, pentru sport în general. Dacă nu se găsesc soluții concrete, dacă nu se creează un mediu favorabil care să stimuleze investițiile vor fi din ce în ce mai puțini patroni care vor umbla la conturi din dragoste de fotbal. Vom avea o ligă a faliților. Dacă nu se găsesc repede formule de salvare, în special fiscale, care să ajute fotbalul. Nu să-l omoare!