Liga 1, liga ocalelor diferite?

septembrie 19, 2016 in Liga 1

Steaua și Astra trebuie susținute în Europa cu un program corect în competițiile interne. Nu pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă!

Steaua și Astra trebuie susținute în Europa cu un program corect în competițiile interne. Nu pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă!

Dincolo de meciurile slabe, care îndeamnă mai mult la somn decât la fotbal, de arbitrajele cu greșeli flagrante, prima ligă surprinde și prin maniera de programare a jocurilor. Steaua a avut joi seară, la Ankara, meci de Liga Europa. La 1.100 km de țară. Astra a avut meci în aceeași competiție, tot joi seară, dar la București. Ce a urmat? Steaua a fost programată să joace duminică seară, tocmai la Timișoara, în timp ce Astra are meci în această seară, acasă. Chiar dacă e la Cluj. E corect? E fair-play? Se tot spune că X sau Y avantajează Steaua dar toți tac mâlc atunci când se întâmplă astfel de lucruri. Steaua ne reprezintă în Europa, iar dacă cineva vrea să oprească cu orice preț parcursul bun al „roș-albaștrilor” atunci să le programeze jocurile din două în două zile. 🙁 Asta ca să facem haz de necaz. Lăsând gluma la o parte nu este normal așa ceva într-o competiție care se respectă. Cine are urechi de auzit să audă și astfel de „planificări” să fie evitate pentru că ele pot influența ierarhia finală a campionatului. Și nu e normal!

De miercuri, Steaua tot umblă prin avioane. Deplasarea din Turcia a fost una grea. Plus rezultatul nefavorabil de joi seară, provocat în mare parte de agresiunea nesăbuită a lui Enache care a văzut roșu în fața ochilor. Și la propriu și la figurat. 🙁 Supărarea accentuează și mai mult oboseala. Dar asta e viața fotbaliștilor pe care trebuie să o suporte oriunde s-ar afla. Cu condiția ca în competiții să existe șanse egale măcar din punct de vedere al programării.
Astra lui Șumudică a avut și ea meci european. Dar acasă. Tot joi seară și tot în Liga Europa, „astralii” s-au întâlnit pe „Arena Națională” cu reprezentanții fotbalului în ritm de vals, Austria Viena. Joc bun chiar dacă au pierdut întâlnirea. Problema este că giurgiuvenii au meci de campionat abia în această seară, pe teren propriu, cu Gaz Metan, în timp ce rivala la titlu a primit cu o zi mai puțin pentru refacere.
Cei care tot pun tunurile pe Steaua ar putea analiza această stare de fapt. E normal așa ceva? Dacă se vrea fair-play și corectitudine atunci să existe șanse egale pentru toată lumea. Jocul plictisitor al Stelei de la Timișoara, chiar dacă a adus trei puncte, se explică tocmai prin starea de oboseală sau ziua în minus pentru refacere. Luați-o cum vreți că tot aia e… 🙁
Cei care au putere de decizie trebuie să evite, pe viitor, astfel de situații jenante. Nu de alta dar dacă o țin tot așa riscă să transforme prima divizie într-o ligă a ocalelor diferite!

P.S. : A mai existat un precedent periculos în acest sezon. Dinamo a avut cinci jucători convocați la loturile naționale. Steaua a trimis opt. Dinamo și-a amânat meciul cu Astra, din Cupa Ligii. Steaua nu a putut amâna restanța cu Iașiul după o reprogramare aiurea pe 31 august deși se știa bine de programul echipelor naționale!