„Johnny” Tamaș

octombrie 9, 2013 in Liga 1

La un moment dat, Gabi Tamaș era pe cai mari la WBA. Acum s-a întors în România să-și salveze cariera. Cea mai rămas din ea!

La un moment dat, Gabi Tamaș era pe cai mari la WBA. Acum s-a întors în România ca să-și salveze cariera. Ce-a mai rămas din ea!

Două porecle într-una singură: „Johnny”. De la „Johnny Bravo”, personajul principal al celebrului serial de animație american. Un tip cu părul blond, care poartă ochelari de soare și un tricou negru simplu cu pantaloni albaștri. Mușchi la greu, minte puțină. „Johnny” de la… „Johnnie Walker”, poate cel mai cunoscut brand de scotch whisky de pe pământul ăsta. O licoare care-I atrage pe Gabi Tamaș ca un magnet după care acesta se dezlănțuie. Nopți de pomină, subiecte de scandal. Ultimele două: la finele lunii mai, Tamaș a spart ușa unui bloc, iar zilele trecute i-a aplicat o corecție lui Pancu. Acum aflăm că „Johnny” a semnat cu CFR Cluj. Vechea problemă a cluburilor de fotbal din România: transferă jucători după nume fără a le păsa de viața pe care o duc dincolo de stadion. La „Johnny” Tamaș, una tumultoasă!

Sincer, aveam pretenții de la CFR Cluj. În ultimii ani a cam dat lecții pe piața transferurilor. Nu și acum după ce a decis să-l achiziționeze pe Gabi Tamaș, personaj principal într-un nou scandal de proporții. Surprinzător. 🙂
Dar e riscul CFR-ului și al celor care au decis aducerea sa. Mă gândesc ce se va întâmpla după primele certuri cu… Cadu. Atunci circ, nu acum! Din păcate, foarte puține cluburi de fotbal din România se interesează de viața extrasportivă a jucătorilor pe care îi aduc la echipă. În ultima vreme doar Steaua a mai ținut cont de așa ceva dar destul de timid.
Pe 2013, „Johnny” Tamaș are la activ două show-uri teribile. La sfârșit de mai a spart ușa unui bloc pentru că abia se mai ținea pe picoare. Zilele trecute a stat într-un chef de chef până a dat în clocot și i-a aplicat o corecție lui Pancu. Nu discut despre motive ci doar despre gestul în sine. Rușinos!
Ca fotbalist, Tamaș are calități certe însă aventurile sale nocturne, prelungite și dese, i-au afectat randamentul. Cota sa a scăzut constant. Ultimul reper, conform site-ului http://www.transfermarkt.de/de/gabriel-tamas/profil/spieler_6893.html, 1,5 milioane de euro. Așa a ajuns să-i spună adio lui West Bromwich Albion ca să semneze cu CFR!
Liga 1 ar putea să fie ultima lui șansă. Cu condiția ca „Johnny” Tamaș s-o lase mai moale cu chefurile. Tamaș riscă să devină prizonierul lui Bachus, iar apoi să-și distrugă cariera și viața!