Liga Campionilor, de la trofeu la… realitate!!!

Naționala de handbal feminin a României a ajuns ce-a ajuns pentru că de-a lungul anilor, în campionat, s-au promovat curajos valorile autohtone. Astăzi nu se mai întâmplă asta. Păcat!

Naționala de handbal feminin a României a ajuns ce-a ajuns pentru că de-a lungul anilor, în campionat, s-au promovat curajos valorile autohtone. Astăzi nu se mai întâmplă asta. Păcat!

Triumful fetelor de la CSM București este uriaș pentru întreg sportul românesc. Cu toate astea trebuie spus adevărul. Liga Campionilor este cel mai important trofeu intercluburi din lume indiferent de numele disciplinei sportive. Aduce glorie și bani. Rețeta succesului pare simplă: import masiv de valori, în special din străinătate, cu experiență și care au confirmat cu alte ocazii. Din păcate, pe termen mediu sau lung handbalul feminin românesc nu câștigă cine știe ce. Echipa națională, nici atât. Cea mai tânără dintre „tigroaice”, Bianca Bazaliu, a jucat doar câteva minute pe finalul confruntării cu Vardar. În campionat, foarte puțin sau chiar deloc. Fără promovarea valorilor autohtone handbalul feminin va mai avea parte, poate, de alte trofee europene dar naționala va coborî ștacheta performanței încet și sigur!

Cel mai râvnit trofeu din sport la nivel de cluburi este cel din Liga Campionilor. Fotbal, handbal, volei sau la orice alt sport cluburile pun mare preț pe un astfel de succes. Explicația: Liga Campionilor aduce glorie și bani. Glorie înseamnă posibilități înzecite pentru sportivi de a se transfera la alte grupări mai galonate plus o rețetă financiară de top, iar pentru cluburi un efect de magnet care atrage sponsori.
CSM a reușit pentru că a importat masiv jucătoare de prim rang. Nu e rău pentru că a obținut rezultate remarcabile dar multe dintre ele sunt din străinătate. Cu mare experiență și cu calități mentale specifice țărilor în care s-au format ca sportive. Sângele rece al nordicelor (Gullden, Torstensson, Jorgensen și Fisker) sau al croatei Grubisici, combinat cu stilul imprevizibil al latinelor (Martin, Rodriguez și Pessoa) au adus trofeul la București. În timp ce dintre românce a contat Oana Manea (31 de ani), cel mai mult, iar Cristina Vărzaru (37 de ani), Aurelia Brădeanu (37 de ani) și Iulia Pușcașu Curea (34 de ani) au ajutat ori de câte ori s-a apelat la serviciile lor.
De la trofeul Ligii Campionilor la realitatea din handbalul feminin românesc, și nu numai, este cale lungă. Cei de la CSM invocă un număr mare de copii legitimați la handbal. Ca baza de promovare. Fostul șef al clubului, Constantin Căliman, declara anul trecut că „sunt 7.000 de handbaliști în țară, acum cu încă 1.440 de copii s-a trecut de 8.000. Înseamnă ca CSM are aproape 25% din legitimați”. (http://www.prosport.ro/alte-sporturi/handbal/25-suta-legitimatii-nivel-national-csm-bucuresti-prezentat-gradinita-handbal-una-atins-cifra-record-1-440-copii-legitimati-caliman-vrut-i-aratam-domnului-gatu-2-000-handbalisti-14105448). Dacă trendul s-a menținut în 2016 e posibil ca la această oră să fie și mai mulți. Pentru sport este excelent. Singura nedumerire vizează competițiile în care evoluează acești copii. Dacă păstrăm cifra de 1.440 și o împărțim la 20 (un număr rezonabil pentru constituirea unui lot) ajungem la… 72 de echipe. Uitându-ne peste clasamentele campionatelor naționale sau municipale nu ne apropiem nici măcar pe departe de această cifră. Concluzia: dacă copiii legitimați sunt doar de dragul de a fi legitimați atunci adio promovări de valori și performanțe, iar dacă ei există cu adevărat și nu au unde să joace tot nasol e.
Ideea este că prin importul masiv de jucătoare cluburile câștigă performanțe dar echipa națională va pierde, în cel mai scurt timp, statutul de forță a handbalului mondial. Uitați-vă la fetele din lotul Under18 al României care au devenit campioane mondiale în Macedonia (2014). În loc să le ofere un cadru regulamentar prin care să fie promovate la echipele de club din Liga Națională s-a preferat stimularea importurilor de „straniere”. Folosite mai mult ca „agenți de marketing” decât ca sportive, acele fete de mare talent care au luat aurul mondial luptă astăzi din răsputeri să-și facă loc printre suedeze, daneze, brazilience, rusoaice, norvegience, sârboaice, croate etc. Culmea, tocmai în țara lor. Și atunci cum se promovează valorile autohtone? Doar declarativ, pe la televiziuni? Cum poate progresa handbalul feminin pe termen mediu și lung? În schimb avem pretenții mari la europene, mondiale sau olimpiade în timp ce handbalistele tinere de perspectivă lustruiesc banca de rezerve că n-au loc de „straniere”.
E nevoie de un echilibru între ceea ce vor cluburile și ceea ce vrea echipa națională. De exemplu, se poate impune o clauză regulamentară prin care orice grupare din Liga Națională sau Divizia A să fie obligată să folosească în primul „7” cel puțin o jucătoare autohtonă sub 21 de ani, iar pe durata meciului să trimită pe teren minim patru românce. Orice idee în acest sens va ajuta handbalul feminin. Și nu numai. Altfel vom mai admira în România trofee europene câștigate de jucătoare care vor purta pe umeri drapelele altor țări!