Halep, sânge prea cald dar o inimă mare!

ianuarie 22, 2014 in Tenis

Simona Halep a fost la un pas de semifinalele „Australian Open”. N-a fost acum, va fi data viitoare!

Simona Halep a fost la un pas de semifinalele „Australian Open”. N-a fost acum, va fi data viitoare!

Simona Halep și-a luat adio de la „Australian Open” pentru că a fost copleșită de emoții. Și de laude. Toate s-au prăvălit asupra ei ca o tornadă, iar când s-a trezit era deja eliminată de slovaca Dominika Cibulkova. Eterna problemă a sportivilor români: slăbiciuna mentală. Aș mai pune la socoteală lipsa de experiență într-un turneu de Grand Slam cât și absența unui antrenor. Un detaliu deloc de neglijat. Halep a lăsat impresia că n-a pregătit bine confruntarea cu Cibulkova. „Nașa” Simonei după ce a învins-o în trei din cele patru confruntări directe. Chestie de mental, Simona Halep a fost cu mult sub pretențiile unei bătălii pentru accesul într-o semifinală de Grand Slam. Sânge prea clad. 🙂 De asemenea, Simonei i-a lipsit zâmbetul și bucuria de a lovi mingea. Se mai întâmplă. Data viitoare va fi mai bine. Sigur. Pentru că are o inimă mare!

Nu demult am lăudat-o pe Simona Halep pentru parcursul excelent din 2013. Un an fantastic care este explicat și de pregătirea mentală deosebită necesară în turneele WTA. Uite că la „Australian Open” am avut parte de reversul medaliei.
Copleșită de laudele primite din toate direcțiile, conștientă că este jucătoarea română cu cea mai bună clasare la celebrul turneu australian, Simona Halep a devenit peste noapte prizoniera emoțiilor. Așa se explică rigiditatea din joc și lipsa de reacție în fața Cibulkovei.
Un detaliu important este acela că Halep nu a avut un antrenor. Contează enorm mai ales atunci când apare presiunea rezultatelor de excepție. Cum s-a întâmplat în Australia. Colaborarea cu antrenorul Wim Fissette începe abia la următorul turneu, cel de la Paris, însă asta nu scuză înfrângerea.
Acum nici să facem un capăt de țară din acest eșec. Sunt convins că nu ține de valoare ci doar de concentrare. Suntem o națiune sensibilă, temperamentală, iar asta face parte din viața noastră. Aici nu se pot schimba prea mult lucrurile decât printr-o pregătire mentală de excepție.
Ne-am dorit ca Simona Halep să se califice în semifinale. Și ea a vrut poate mai mult ca noi. Dacă la turneele următoare va reuși să-și controleze trăirile emoționale, până la urmă omenești, va ajunge sus de tot.
Dincolo de emoțiile Simonei Halep, care au copleșit-o, rămâne performanța. Simona se află între primele opt jucătoare ale lumii prezente la „Australian Open”. E mai mult decât slăbiciunile arătate în fața Cibulkovei. De acord, sânge prea cald dar Simona Halep are o inimă mare!