Grecia Old Boys ne-a executat!

noiembrie 16, 2013 in CM 2014 - Brazilia

Până și veteranul Giorgos Karagounis (36 de ani) a pus umărul la victoria Greciei. Noi ne dăm coate când e să-l chemăm pe Adrian Mutu (34 de ani)!

Până și veteranul Giorgos Karagounis (36 de ani) a pus umărul la victoria Greciei. Noi l-am „pensionat” repede pe Adi Mutu. 🙁 Cine n-are „bătrâni”, să-și caute!

Fără a fi răutăcios, Grecia Old Boys – România 3-1. Grecii și-au făcut temele ca la carte. Arbitrii portughezi au ținut cu ei pe față. Nu o spun ca să scuz nerelalizările „tricolorilor” ci pentru a evidenția că deși Federația a sesizat FIFA că nu e normal să trimită o brigadă din aceeași țară cu selecționerul Greciei, Fernando Santos, forul mondial s-a făcut că plouă. Offside la primul gol elen, multe minute penibile de tras de timp și cartonaș roșu lui Lazăr pentru un fault imaginar. Plus alte „mărunțișuri”. Dincolo de toate, mai grav e că România nu a jucat nimic. Șansele de calificare sunt mai degrabă iluzii. Doar un miracol mai scoate naționala din groapă. Cu condiția ca selecționerul Victor Pițurcă să riște totul pe cartea victoriei că tot nu mai are ce pierde!

În ultimele minute ale meciului de la Pireu am constatat că mulți dintre fotbaliștii greci au în cap fire de păr alb. Atunci mi-am adus aminte de vârsta unora dintre ei. Și de ce ne-am temut nu am scăpat. Experiența de joc și-a spus cuvântul. Senzația trăită la finalul acestui 3-1 este imposibil de descris în cuvinte. Ca și cum ne-a bătut o echipă de old boys adunată de peste tot. 🙁
România nu a jucat nimic. O constatare de bun-simț dacă îți respecți meseria. A lipsit acel număr 10 despre care se tot vorbește. Nu îl avem, iar asta s-a văzut la construcție. Nu poți câștiga un meci dacă nu tragi la poartă sau nu îți creezi ocazii de gol. Deocamdată nu vreau să vorbesc despre anumiți jucători. Marți mai este un meci și șanse de doi lei. După, da. Degetul trebuie pus pe rană ca să oprească sângerarea.
În acest peisaj al neputinței, arbitrajul brigăzii condusă de portughezul Pedro Proenca a fost lamentabil și părtinitor. Pe față. Asta ca să evit din start jumătățile de măsură. Offside-ul trecut cu vederea la primul gol grecesc le-a dat elenilor curaj și încredere. Suficient pentru ce avea să urmeze. Domnul Proenca era foarte ferm și exigent în dialogul cu „tricolorii”, iar atunci când grecii schimbau în cinci minute un jucător, sub nasul lui, el asista impasibil la scene penibile. Cum s-a făcut că din toată Europa, FIFA a ales o brigadă de arbitri de aceeași naționalitate cu a selecționerul Greciei? Ciudat, tare ciudat! 🙁
Spun toate astea pentru a mai îneca un pic din amărăciunea înfrângerii. Realitatea este că acești jucători greci cu fire de păr alb ne-au arătat ce înseamnă să vrei cu adevărat ceva dar mai ales o calificare. Selecționerul Victor Pițurcă trebuie să iasă urgent din starea de resemnare în care se află și să încerce marea cu degetul.
La București trebuie riscat totul pe cartea atacului. Ori la bal, ori la spital. Steliștii Chipciu, Adi Popa și Nicușor Stanciu pot revitaliza un atac blazat. Plus Chiricheș, în apărare, jocul naționalei poate capăta consistență. Dacă Adi Mutu este în stare să intre măcar 20-25 de minute l-aș chema și pe el. Stanciu și Mutu sunt „decari” de meserie, iar naționala le duce dorul. Fără risc nu vom obține mare lucru. 🙁
Barajul este baraj. Orice se poate întâmpla cu condiția să vrei și să crezi în șansele pe care le ai. Deocamdată, Grecia Old Boys ne-a executat cu sânge rece. Așteptăm revanșa!

P.S. Păcat de galeria frumoasă de care naționala a avut parte la Pireu. Merita o altă atitudine, merita un rezultat pozitiv. Poate pe „Arena Națională”!