„Furnicuța” Halep, salt spre Everest!

martie 12, 2014 in Tenis

Simona Halep zâmbește. „Furnicuța” a ajuns în „sferturile” turneului de la Indian Wells (USA) și visează frumos!

Simona Halep zâmbește. „Furnicuța” a ajuns în „sferturile” turneului de la Indian Wells (USA) și visează frumos!

Simona Halep intră deja în istorie. A ajuns în „sferturi” la Indian Wells, o performanță care îi va aduce, săptămâna viitoare, locul 5 sau 6 în ierarhia WTA. Cea mai bună clasare reușită de o româncă de la înființarea ierarhiei, în noiembrie 1975. Fata asta este senzațională. Pune în fiecare minge pe care o lovește la fel de mult zâmbet precum forță. O putere mentală ieșită din comun care îi dă încredere și răbdare. „Furnicuța” știe ce vrea și ce poate. Ascensiunea ei nu este deloc întâmplătoare. Ceea ce face la Indian Wells este un fel de salt spre Everest. Spre locul 1 WTA. Pare neverosimil dar acolo duce drumul ei. Să-i ținem pumnii că are nevoie și de un pic de șansă. Semifinalele sunt aproape. Simona Halep are har de campioană!

În ultima vreme, mulți dintre iubitorii de sport au făcut o pasiune pentru tenis. Și asta datorită Simonei Halep. „Furnicuța” ne-a arătat că nu există limite pentru cine vrea să ajungă acolo unde se avântă vulturii. Adică sus de tot, pe primele locuri ale ierarhiei WTA.
Simona Halep este un model pentru toți copiii care fac sport. Nu i s-au urcat gărgăunii la cap deși performanțele ei au făcut înconjurul lumii. Nu crede că i se cuvine totul doar pentru că este campioană. Nu face mofturi atunci când e accidentată și strânge din dinți de durere ca să poată continua, iar în final, când e bine, zâmbește!
Simona Halep reprezintă un model de urmat. Tenacitatea a condus-o spre victorii, iar puterea mentală spre mai mult decât atât. Plus o răbdare de fier cu care își toacă adversarele minut cu minut. Le împinge să greșească în momentele decisive după care balanța se înclină în favoarea ei.
Indiferent ce va face în continuare la Indian Wells, „Furnicuța” va ajunge pe locul 5 sau 6 al ierarhiei mondiale. Bravo ei. Nici celebra Virginia Ruzici nu a ajuns până aici. Nu s-a mai întâmplat asta cu o altă sportivă din România. De aici până la podiumul WTA sau un trofeu de Grand Slam nu mai este decât un pas.
Simona Halep trăiește momente fericite pentru că a muncit și a crezut în ele. O combinație de forță și grație mai rar întâlnită pe terenurile de tenis. Așa se explică și numărul mare de admiratori. O mare campioană! Bravo, „Furnicuțo”!