Fotbal între Feroe și China

februarie 1, 2016 in Liga 1

Jucătorii români de valoare pun pe primul plan banii. O fac pentru familie. Performanța? Oare mai contează?

Jucătorii români de valoare pun pe primul plan banii. O fac pentru familie. Performanța? Oare mai contează?

Dinamo l-a adus pe feroezul Bartalsstovu, Budescu s-a transferat în liga a doua chineză, iar Steaua a fost făcută praf de Ludogoreț într-un „amical” disputant în Antalya. Lista poate continua lejer dacă aruncăm o privire spre echipele din Liga 1. Marea problemă este că fotbalul românesc se afundă în mediocritate. În fiecare zi. Nu mai sperie pe nimeni, nu mai impresionează decât cu scandaluri. O situație de criză, anunțată cu mulți ani în urmă, dar celor cu putere de decizie nu le-a păsat deloc. Și va fi din ce în ce mai greu dacă nu se pune piciorul în prag. Disciplină în loc de compromisuri, bugete transparente în loc de „artificii financiare”, centre de copii și juniori performante în loc de improvizații care mai de care. Oare se poate și altfel?

În ultimii ani au apărut fel și fel de exemple care au semnalat traiectoria descendentă în care a intrat fotbalul românesc. Pe șefii Federației sau ai Ligii i-a durut în cot. Și s-a ajuns la punctul critic. Prezența la EURO 2016 este o mană cerească din punct de vedere sportiv dar mai ales financiar. Cred însă că ne păcălim singuri pentru că grupa României a fost una nu modestă ci mai degrabă mediocră.
S-a vorbit destul despre „importuri”. Corect. Cei mai mulți „stranieri” care vin în România sunt de valoare modestă. Dacă Dinamo, un club mare cu (re)nume și pretenții, aduce un feroez vă dați seama unde s-a ajuns acum. N-am nimic cu Bartalsstovu, sper că i-am scris corect numele 🙂 , dar un astfel de „import” arată pe unde s-a ajuns cu fotbalul.
Steaua, care face mare tam-tam cu transferurile din această iarnă, a fost bătută măr de Ludogoreț. O fi fost meci amical dar la cum s-a jucat n-aș prea zice. Bulgarii au stăpânit ostilitățile pe toată durata partidei și i-au arătat Stelei punctele slabe: poarta a rămas o problemă nerezolvată, în banda dreaptă are nevoie de un fundaș de top, poate și în centru lângă Varela, iar„repatriații” gen Bourceanu mai au nevoie de pregătire.
Budescu a ales China. Nici măcar prima ligă. Tocmai în eșalonul secund. Delian Ifang? Cine naiba a auzit de echipa asta? 🙁  Mai mult ca sigur au contat banii. O problemă la zi într-un fotbal din ce în ce mai sărac în valori. Budescu a preferat cecurile grase ale chinezilor în schimbul prezenței la EURO. Dacă nu s-o suci așa cum a făcut cu arabii!
Concluzie: fără valoare și bani nu poți avea performanțe. Când jucătorii de top pleacă unde văd cu ochii doar pentru bani, iar transferurile alternează între Feroe și China ce mai putem spune?