Fotbal fără bani!

ianuarie 6, 2013 in Liga 1

Pe „Turk Telekom Arena” vin peste 30.000 de abonați la fiecare meci al Galatei. Așa se fac banii pentru fotbal!

Pe „Turk Telekom Arena” vin peste 30.000 de abonați la fiecare meci al Galatei. Așa se fac banii pentru fotbal!

Un astfel de titlu pare un paradox. Firesc. Vorbim despre cel mai dezvoltat sport de pe planetă sau, mai corect spus, unul dintre cele mai așezate din punct de vedere financiar. La alții. În fotbalul românesc au cam început să dispară banii. N-o spun eu, o arată echipele din ligile inferioare care se retrag din competiție pe capete, iar mai nou astfel de probleme au ieșit la iveală și-n Liga 1. Nu mai sunt bani. Ăsta e adevărul. Și din ce în ce mai puțini „nebuni” care să-i scoată din cont pentru a-i arunca într-o lume marcată de interese meschine. La socoteală trebuie adăugați și finanțatorii de până acum care, cu bune și rele, au ținut pe linia de plutire un fotbal bătrân care își duce existența de azi pe mâine. Aceasta este realitatea care șochează: avem un fotbal fără… bani!

Despre ce bani vorbim? Este exagerată o astfel de abordare? Eu zic că nu. Atunci când se vorbește despre cluburi cu salarii restante față de jucători și personalul administrativ, când există grupări care nu au sau abia au făcut rost de bani pentru cantonamentul de iarnă, când pe piața transferurilor tranzacțiile sunt în regres evident față de alte sezoane, ce concluzie putem avea?
Criza face ravagii. Pe undeva are și o parte bună. Începe să facă un pic de curățenie. Cine are bani curați și afaceri solide va rămâne cu echipa, cine nu, vinde și pleacă. Exemplele Dinamo și Rapid sunt grăitoare. Cred însă că acesta este doar vârful iceberg-ului. Ce va urma va fi și mai și!
M-am întrebat mereu de ce marile cluburi din România nu s-au gândit la formule colective și transparente de acționariat. Mă refer la grupările cu mulți fani. În Turcia sau Spania există astfel de proiecte care funcționează normal. Un milion de „fani-acționari” și o cotizație de doar 10 euro pe an pot aduce în visteria clubului 10 milioane de euro. Un buget consistent pentru Liga 1. Și am pus doar 10 euro. Recunosc, nu e simplu deloc să aduni acest milion de fani sau chiar mai puțini dacă crește cotizația. Dar este o soluție, este un proiect la care se poate lucra!
Fără o infrastructură modernă cluburile de fotbal nu au cum să facă bani. Am spus-o de o mie de ori și am s-o tot repet: stadioane noi, cu restaurante și magazine specifice, centre de copii și juniori unde să se promoveze valorile autohtone. E ceva minimal. Și mai e ceva. O lege a sponsorizări, plus alte acte legislative conexe care să ajute fotbalul, sportul în general. Altfel, criza financiară va toca și ce a mai rămas bun în acest sport!