Dinamo – Steaua, între barometru și cardiograf!

martie 3, 2016 in Liga 1

Suporterii „fierb” în așteptarea „Marelui Derby”. Vor spectacol și goluri multe!

Suporterii „fierb” în așteptarea „Marelui Derby”. Vor spectacol și goluri multe!

Presiune. Bătăi puternice ale inimii. Tensiune. Suficiente „ingredinete” ca să te gândești mai repede la doctor decât la fotbal. Așa a fost de când lumea Dinamo – Steaua. „Marele Derby”, orice s-ar spune pe tema asta. Astăzi este confruntarea cu numărul 161. Dinamo trece printr-un moment favorabil și are elan după ce s-a impus în ultima confruntare directă: 3-1 în „Ștefan cel Mare”. Steaua îl are pe bancă pe antrenorul Laurențiu Reghecampf, neînvins în duelurile cu „câinii”: șase meciuri, patru victorii, două egaluri. Dar Dinamo – Steaua nu înseamnă doar cifre reci de statistică. Orgolii imense care pot răsturna, în orice moment, calculele de pe hârtie. În seara asta, un parior ar pune 1X însă cotarea Stelei cu șansa a doua poate fi un avantaj pentru „roș-albaștrii”. Sperăm să avem parte de un meci spectaculos și multe goluri!

Dinamo merge pe un drum bun. Antrenorul Mircea Rednic a încropit o echipă puternică, un lot competitiv. Fără nume sonore dar pe care le-a șlefuit și le-a pus în valoare calitățile. În plan financiar, Dinamo ar putea fi primul club care va ieși din insolvență. De asemenea, sunt semnale că „haita” poate primi avizul UEFA pentru a participa în competițiile europene. Suficiente motive care pot descătușa energii nebănuite.
Steaua se prezintă la „Marele Derby” într-o stare deloc confortabilă. Ultimele două partide, cu Voluntari (1-3) și Iași (1-1), au arătat minusuri alarmante în relațiile de joc și, surprinzător, la capitolul pregătire fizică. S-a văzut asta dar, la fel de bine, este posibil ca Reghecampf să fi calculat intrarea în formă tocmai în această perioadă de început de martie. Vom vedea…
Teoretic, Dinamo este favorită. Mai toți spun asta. Poate fi un avantaj care să motiveze puternic suporterii dar mai ales jucătorii. Dar și un dezavantaj. Steaua se simte bine în haine de „outsider”, ba chiar este letală dacă adversarul doarme în picioare cu gândul că are prima șansă. Din această perspectivă se anunță un spectacol total. La fel de bine, putem merge la pomul lăudat cu sacul în spinare și să ne întoarcem cu el gol. 🙂
O confruntare de zile mari. E vorba de orgoliu, bani și viitor. „Marele Derby”, cu bune și rele, a reprezentat mereu un barometru pentru ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc. Oare ce ne așteaptă în seara asta?