De la Bayern la… Halep

august 31, 2013 in Special

Simona Halep a ajuns în „optimi” la US Open. Cea mai tare performanță a ei în turneele de Grand Slam!

Simona Halep a ajuns în „optimi” la US Open. Cea mai tare performanță a ei în turneele de Grand Slam!

Imaginile meciului pentru Supercupa Europei se șterg cu greu. Bayern și Chelsea au oferit un spectacol frumos, cu de toate, găzduit însă de o „scenă” prea mică pentru un așa eveniment. Chiar dacă s-a impus la penalty-uri, făcându-l pe Mourinho să turbeze de furie, Bayern parcă nu mai e Bayern. Pep Guardiola a schimbat așa de mult sistemul de joc încât rigoarea germană impusă de fostul antrenor, Jupp Heynckes, e doar o amintire. Dar de rămas rămân trofeele, nu vorbele. Un subiect de detaliat. Nu mă lasă Simona Halep. Da, superba Halep care a ajuns în „optimi” la US Open. Cel mai bun rezultat al ei în turneele de Grand Slam. Începem să visăm cu ochii deschiși. În secunda asta îmi amintesc de zilele când așteptam poștărița cu ziarul „Sportul” ca să aflu rezultatele Virginiei Ruzici. Zboară, Simona, zboară!

N-am să înțeleg de ce a fost pus pe liber antrenorul Jupp Heynckes. Cu el, Bayern München a câștigat tot ce se putea câștiga. Mai mult, stilul de joc al bavarezilor trimitea imaginația să-l compare cu un tăvălug de pregătit gazonul care face una cu pământul orice denivelare sau smoc de iarbă. Bayern făcea asta cu adversarii!
Poate judec prea aspru ceea ce dorește să schimbe Guardiola. O altă comcepție de joc, un alt sistem, o altă filosofie. Așa o fi dar mi se pare că nu mai este același „tăvălug” bavarez din sezonul trecut chiar dacă Bayern a înghesuit-o pe Chelsea după ce Torres a marcat pentru 1-0.
Doar Ribery ne-a arătat că nu a renunțat la rigoarea și ambiția „made în Germany” pentru „tiki-taka”. Culmea, el, francezul. A tot repetat în meci, ca la matematică, câteva intrări pe culoarul creat spre poartă, iar la una dintre ele a egalat și a trimis confruntarea în prelungiri. După care penalty-uri. Supercupa Europei lipsea din vitrina bavarezilor. Guardiola le-a pus trofeul pe soclu. Mai contează restul?
Simona Halep mi-a răpit locul pentru alte rânduri dedicate Supercupei Europei. Mai bine. Urma să scriu despre morocănosul Jose Mourinho, omul care nu prea știe să piardă cu demnitate. Mai bine. Altădată…
Simona a ajuns în optimile de finală ale US Open. Cea mai tare performanță a ei din turneele de Grand Slam. Eeee, se schimbă treaba. Nu știu ce-o să facă în continuare dar măcar ne-a dat prilejul să visăm frumos. Sferturi, semifinale, poate finala. De ce nu?
Fata asta chiar are stil. Dă senzația că e făcută să ajungă campioană. Contează enorm acest lucru. Simona iese din tiparele cu care ne-au obișnuit sportivii români. Adică să piardă exact atunci când victoria le zâmbește în fața ochilor. Simona Halep va ajunge în Top 10 cât de curând. Important este să confirme acum, la US Open. A avut un an excelent, trebuie să continue în aceeași notă!