Cupa Mondială 2014: Începe balul, Brazilia – Croația!

iunie 12, 2014 in CM 2014 - Brazilia

Brazilia deschide Mondialul cu Croația și se gândește la cel de-al șaselea trofeu din istorie

Brazilia deschide Mondialul cu Croația și se gândește la cel de-al șaselea trofeu din istorie!

Brazilia este gata să deschidă balul cu zâmbetul pe buze. Toată lumea se gândește doar la victorie dar Croația este una dintre nucile tari. De cocos. 🙂 Statistica ține cu țara gazdă a turneului final care în cele 20 de meciuri de deschidere nu a pierdut vreodată: 14 victorii și șase egaluri. Brazilia este mereu o stare de spirit pentru că reprezintă întruchiparea la zi a fotbalului romantic de altădată. Toți copiii, mari și mici, țin cu selecționata „cariocas”. Fenomenul a devenit, în timp, un motiv de a urmări Mondialul de la cap la coadă. Indiferent unde se joacă. O lună de zile, 32 de țări vor lupta pentru cel mai râvnit trofeu din fotbal: FIFA World Cup Trophy. Spectacol total cu aromă de cafea și pe ritmuri de samba. Bucuria de a juca sau plăcerea de a privi fotbal poartă un singur nume: Brazilia. Deschiderea oficială, de la ora 21:00, meciul Brazilia – Croația, ora 23:00. Pe TVR 1. Gata, fiți pregătiți, începe balul!

Sao Paolo este un oraș gata să dea în clocot. Aici are loc festivitatea de deschidere și tot aici debutează Brazilia. Totul trebuie să iasă beton dar sunt multe semne de întrebare. „Arena do Corithians” are probleme de construcție, iar pompierii nu permit, deocamdată, accesul spectatorilor în această zonă.
Dar ce mai contează poticnelile constructorilor, grevele sau jafurile mărunte? Lumea nu se mai uită la ele și numără minutele care au mai rămas până la deschiderea oficială. Nu cred că vor lipsi dansurile în ritm de samba, fetele focoase din tribune și… marele Pele. Legendarul Pele!
Brazilia nu are alternative în fața Croației. Vine cu o echipă formată din vedete galatice. Tot ce are mai bun în materie de fotbal. Un 4-3-3 pentru istorie și glorie: Julio Cesar – Dani Alves, Thiago Silva, David Luiz, Marcelo – Luis Gustavo, Paulinho, Oscar – Hulk, Neymar, Fred. O formulă super ofensivă pregătită de antrenorul Luis Felipe Scolari. Oare va fi suficient?
Croația e Croația. Diferența de valoare față de adversar o acoperă prin agresivitate și ambiție. Un mijloc tare, cu Modric și Rakitic în rol de dirijori, iar în față doi atacanți de clasă, Olic și Jelavic. Iată echipa probabilă: Pletikosa – Srna, Corluka/Vida, Lovren, Vrsaljko – Modric, Rakitic – Perisic, Kovacic, Olic – Jelavic.
Gata. Pregătiți tot ceea ce trebuie, de la bere rece până la cafea. În seara asta începe Mondialul. Să fie fotbal!