CFR și Steaua, noroc sau resemnare?

decembrie 19, 2012 in Liga Europa

Cine vine în România? Sorții pot orice. Poate Atletico Madrid și marele Falcao. N-ar fi bine nici pentru CFR, nici pentru Steaua!

Cine vine în România? Sorții pot orice. Poate Atletico Madrid și marele Falcao. N-ar fi bine nici pentru CFR, nici pentru Steaua!

CFR Cluj și Steaua vor afla, mâine, la ora 15:00, cu cine dă nas în nas în 16-imile Ligii Europa. „Ceferiștii” și „viteziștii” au scăpat de nume mari precum Liverpool, Chelsea sau Benfica pentru că fac parte din aceeași urnă, urna „capilor de serie”. La prima vedere, un motiv de bucurie. Nu este deloc așa. În celălalt bol, unde au fost aruncați „outsiderii”, sunt nume și mai și precum Atletico Madrid, Napoli, Inter Milano, Tottenham Hotspur sau Ajax Amsterdam. Lista continuă. Dacă o citiți mai jos sunt numai formații tari. Greu de ales. Sunt la mâna sorților. Din acest motiv, CFR și Steaua tremură un pic. Nu de frig. Ori au noroc și speranță, ori se resemnează că pică de pe un cal mare!

Se spune că statutul de „cap de serie” conferă unei echipe șansa de a întâlni adversari mai accesibili. În mod normal așa se întâmplă însă sunt și excepții. Cum este mâine, la Nyon (Elveția), unde va avea loc tragerea la sorți a 16-imilor din Liga Europa. Cele 32 de echipe au fost împărțite în două urne valorice.
Urna capilor de serie: Chelsea, CFR Cluj, Olympiakos Pireu, Benfica Lisabona, FC Liverpool, Viktoria Plzen, Fenerbahce Istanbul, Girondins Bordeaux, Steaua Bucureşti, Dnepr Dnepropetrovsk, RC Genk, Rubin Kazan, Olympique Lyon, Lazio, Metalist Harkov și Hannover ’96.
Urna „outsiderilor”: Dinamo Kiev, Zenit Sankt Petersburg, Ajax Amsterdam, BATE Borisov, Anji Mahacikala, Atletico Madrid, Borussia Monchengladbach, Newcastle United, VfB Stuttgart, Napoli, FC Basel, Internazionale Milano, Sparta Praga, Tottenham Hotspur, Bayer Leverkusen și Levante.
Aveți vreo preferință pentru CFR sau Steaua? La prima vedere putem alege BATE Borisov. Oare? În grupa F a Ligii Campionilor, „bielorușii” au bătut acasă pe Bayern München (3-1) și cu același scor, în deplasare, pe Lille. Recunosc însă că e mai bine să joci cu BATE decât cu Atletico Madrid, deținătoarea trofeului!
O altă opțiune pentru CFR sau Steaua poate să fie FC Basel. „Ceferiștii” au jucat contra elvețienilor, în play-off-ul UEFA Champions League, și i-au eliminat. Da, cu Basel este o pâine de mâncat dar nu va fi deloc ușor. E mai greu acum decât a fost CFR-ului, în august.
Așa că, statutul de „cap de serie” nu ajută prea mult nici pe Steaua și nici pe CFR. Putem avea o reeditare a „dublelor” cu Basel și Stuttgart. Putem avea nume mari ca Atletico Madrid sau Liverpool. Sorții sunt în stare de orice. Depinde de noroc. Se spune că marile echipe și-l fac singure. Vedem mâine!