Campionatul de tineret-speranțe, o urgență!

decembrie 21, 2012 in Liga Campionilor

Fotbalul românesc are nevoie de un campionat pentru tinerii de perspectivă. În Liga 1. Cu campioană și toate celelalte!

Fotbalul românesc are nevoie de un campionat pentru tinerii de perspectivă. În Liga 1. Cu campioană și toate celelalte!

Din sezonul viitor, echipele calificate în grupele Ligii Campionilor vor participa la competiție și cu echipele U19. Adică juniori sub 19 ani. Pe lângă căștigătoarele de grupă și ocupantele locului secund în primăvară vor ajunge opt formații din UEFA Youth League. Din acest motiv, Steaua a început demersurile de organizare a acestei echipei. Un semnal pentru întreg fotbalul românesc. E nevoie, urgent, de reînființarea campionatului de tineret-speranțe. Cum era odată, prin anii ’80. Fotbaliștii tineri, de perspectivă, aveau ocazia să joace în deschiderea meciului echipei mari. Erau văzuți de suporteri, aplaudați sau apostrofați. Se căleau mai repede. Astăzi sunt uitați pe la echipele-satelit, din ligile inferioare, iar la formația de seniori joacă „stranierii” de doi lei!

Poate că este cam dură concluzia dar cam pe aici suntem. Era nevoie de o decizie UEFA ca să ne dăm seama că avem nevoie de tineri, de jucători de perspectivă. Cu câțiva ani în urmă, Steaua demarase cel mai amplu proiect de organizare a unei academii de fotbal. Din păcate s-a ales praful de tot. O greșeală de management ale cărei efecte se văd abia astăzi. Nu este ușor să pui pe picioare o echipă U19 dacă nu ai un sistem bine definit unde pot crește acești copii.
Decizia de înființare UEFA Youth League este excelentă. Federația și Liga trebuie să învețe și să vadă lucrurile un pic mai departe. De ce doar Steaua sau echipa care merge în UEFA Champions League? De ce nu toată Liga 1? La ce criză de valori există astăzi în fotbalul românesc cred că se impune o astfel de măsură. Adică, reînființarea campionatului de tineret-speranțe. Cu jucători sub 19 ani, plus maximum doi de până la 21 de ani de la echipa mare!
Cluburile ar avea numai de câștigat. În loc de echipe-satelit care să bată țara în lung și-n lat, plus o groază de bani cheltuiți, formația de „tineret-speranțe” însoțește echipa mare și joacă în deschidere. Pe același stadion sau în imediata vecinătate a acestuia. Zău că ar fi interes. Ar veni lumea, iar tinerii fotbaliști vor trăi impactul cu publicul care îi va căli mai repede.
Cred cu tărie într-un astfel de proiect. Centrele de copii și juniori ar avea o finalitate clară și vizibilă a muncii de acolo. Așa se poate revitaliza fotbalul românesc!