Camelia Anca Baciu, psiholog-psihoterapeut: „La fiecare schimbare de sezon e bine să urmăm un program complex de detoxifiere!”

septembrie 27, 2016 in Natură și sănătate

Camelia Anca Baciu - psiholog-psihoterapeutDe profesie psiholog-psihoterapeut, doamna Camelia Anca Baciu a avut amabilitatea să ne ofere un interviu, în exclusivitate, despre relația dintre natură și sănătate. În prezent psiholog-consultant la „Hofigal”, cel mai mare producător autohton de suplimente alimentare și cosmetice pe bază de plante, Camelia Anca Baciu ne vorbește despre detoxifierea organismului, tratarea surmenajului intelectual, cum poate ajuta natura inima, câteva recomandări de toamnă și despre un gel special pentru ochi. „Iubiți-vă corpul, mintea și sufletul! Ascultați-le vocea, șoapta!”, este mesajul doamnei Baciu.

„Armurariul, benefic pentru regenerarea ficatului și accelerarea funcțiilor de detoxifiere”

Suporter de Serviciu: Ce ne recomandați pentru detoxifierea organismului?
Camelia Anca Baciu: Dezintoxicarea sau detoxifierea se referă la reducerea substanțelor toxice din organism, prin sânge. Corpul uman are o funcție de detoxifiere naturală, prin intermediul ficatului, rinichilor și a tractului gastro-intestinal inferior. Pe aceasta trebuie să o exploatăm pentru a aplica proceduri sănătoase de detoxifiere.Prima regulă înainte de a procesa la rețete de detoxifiere constă în înțelegerea modului în care organismul uman se curăță.Corpul nostru este expus permanent la o mulțime de toxine și chimicale provenite din toate mediile: propriile noastre case, aerul pe care îl respirăm, dar mai ales din produsele alimentare pe care le consumăm, etc. În special alimentația de zi cu zi include nenumarate, și neștiute, produse procesate, zaharuri și grăsimi nesănătoase, în zilele noastre mai mult decât în alte vremuri. Acesți factori, alături de alți contribuitori, precum boli și afecțiuni, alcoolul, tutunul, medicamentele, chiar și supra-alimentarea, pot destabiliza si dezechilibra procesul natural de detoxifiere al organismului (prin “căile” menționate mai sus).
Nenumăratele studii în domenii arată că nu întotdeauna organismul nostru este capabil să curețe singur o așa mare varietate de toxine și chimicale pe care noi le ingerăm în fiecare zi. Astfel se face că toxinele se acumulează în voie în celule, sânge, țesuturi, organe (colon, ficat și creier), și, ce este mai rău, rămân depozitate acolo pentru o perioadă de timp nedeterminată. Astfel se pot justifica tot felul de probleme de sănătate care nu au o cauză aparentă.
Organismul nostru are propria inteligență și știe să ne spună când are nevoie să fie curățat. Există semnale pe care le dă organismul atunci când a acumulat prea multe deșeuri toxice și are nevoie de detoxifiere:stare de oboseală și lipsă de energie aparent nejustificate; senzația de ceață în gândire, lipsă de concentrare și/sau o memorie mai slabă;pofta relativ permanentă și consumul efectiv de dulciuri;dureri inexplicabile și subite în abdomen, uneori și de mai multe ori pe zi;somnolența imediat după mese, senzații de balonare; indigestii sau reflux acid după mese;supraponderalitate;greutate în efectuarea exercițiilor sport sau activităților fizice;ușurința cu care apar infecțiile, mâncărimile sau ciupercile;dureri ale articulaților sau rigiditatea organismului;nevoia de a administra stimulente sau sedative;dureri frecvente de cap;respirație urât mirositoare și transpirație frecventă;stări de depresie sau schimbări bruște de comportament;diverse alergii la mâncare sau probleme dermatologice;semne de îmbătrânire prematură;predispoziția de a consuma produse tip fast-food, prăjeli sau mâncăruri semi-preparate mai des de trei ori pe săptămână.Complexul Mag-Anghinar
Organismul nostru „muncește” fără odihnă, filtrând și eliminând toxine și reziduuri.Alcoolul, medicamentele, produsele rezultate în urma proceselor metabolice și a digestiei, celulele moarte, chimicalele provenite din poluare, bacteriile, sunt numai câteva dintre ele. „Uzina de procesare a deșeurilor integrată în corpul nostru are „secții cu foc continuu” în care au loc procese fascinant de complexe: ficatul, rinichii, pielea, intestinele și plămânii. Atunci când ne simțim slăbiți, când obosim cu ușurință, când ne încearcă o stare de rău general fără explicație, poate să fie un semnal că organismul ne cere să-l ajutăm „să facă curățenie”. Ideal este să nu așteptăm semnalele de epuizare (de obicei acestea vin târziu, când organismul este deja extenuat) și, la fiecare schimbare de sezon, să urmăm un program complex de detoxifiere. Fitoterapia în sprijinul detoxifierii, în sprijinul dietelor specifice de detoxifierese pot folosi și chiar se recomandă utilizarea de suplimente fitoterapeutice. Cea mai populară, mai utilizată și eficientă plantă este armurariul care conține un compus numit silimarină cunoscut ca fiind benefic pentru regenerarea ficatului și accelerarea funcțiilor de detoxifiere ale acestuia. În plus, silimarina are și efect puternic antioxidant. Produsele cu extract de armurariu, cele care contin cuticulă de pipotă de pasăre cu conținut enzimatic similar stomacului uman, precum și extractul de topinambur – protejează ficatul și reglează tranzitul digestiv. Util este „Complexul Mag – Anghinar” din extract uscat de anghinare îmbogatit cu săruri organice de magneziu care stimulează fluxul biliar și diureza.
Recomand și „Complexul detoxifiant natural Hofigal” care conține extract din rădăcina de lemn dulce, extract din fructe de armurariu, extract de busuioc, extract de cimbru, extract din fructe de zmeur, extract de roiniță, extract de mentă, extract de levănțică, ulei esențial de rozmarin, ulei esențial de mentă și excipienți. Asigură aportul necesar de nutrienți și substanțe bioactive pentru protejarea și restabilirea funcțiilor celulei hepatice și a efectului profilactic împotriva apariției afecțiunilor provocate de acumularea de toxine în organismul uman. Poate fi adjuvant în insuficiența hepatică, steatoza hepatică, afecțiuni inflamatoare și de motilitate ale vezicii biliare, rol benefic în constipația cronică, indigestii, toxiinfecții alimentare, intoxicații cu ciuperci; complementar în tratamentul congestiilor renale, splenice, hemoroizi, varice, sindrom premenstrual, hipertrofia benignă a prostatei; în stări depresive induse de influența negativă a funcționării defectuoase a ficatului asupra activității metabolice generale a organismului.Complex detoxifiant natural Hofigal

„Coenzima Q 10, antioxidant, rol de energizant celular!”

Suporter de Serviciu: Pentru surmenajul intelectual există remedii naturiste?
Camelia Anca Baciu: Nu se cunosc cu certitudine cauzele oboselii cornice – SOC. Ea se poate instala pe fond imunitar scăzut, în urma unei infecții virale/bacteriene, a unor afecțiuni ale sistemului nervos, endocrin, etc.
Se poate presupune că suferim de oboseala cronică sau surmenaj intelectual atunci când observăm că avem o stare de extenuare/epuizare fizică, mentală și psihică care nu se ameliorează după somnul de noapte (ne trezim mai obosiți decât ne culcăm sau chiar nu reușim să adormim) și care durează mai mult de șase luni. De asemenea, surmenajul intelectual se manifestă prin uitare, capacitate de memorare și concentrare scăzute, cefalee, dureri de cap, dureri articulare, stări de confuzie, etc. Oboseala cronică afectează atât capacitatea de muncă, cât și activitățile sociale, mediul familial, etc. De aceea, nu trebuie neglijată absolut deloc!Coenzima Q10 in ulei de cătină
Primul pas este vizita la medicul de familie, care va stabili diagnosticul și un eventual tratament, după ce persoana va efectua un set de analize medicale (hemograma completă, analize pentru tiroidă, glicemia, viteza de sedimentare a hematiilor, sumar de urină, etc). Sunt foarte multe situații în care se recomandă consilierea psihologică. Este foarte utilă în aflarea cauzelor oboselii și pentru stabilirea unui stil de viață, de comportamente care să conducă la diminuarea simptomelor. Avem la dispoziția noastră și suplimente naturale: spirulină, coenzima Q 10 (antioxidant, rol de energizant celular), extractele de levănțică și valeriană ( „Complexul Somn usor”), Gemoderivat de Rozmarin – mlădițe, etc. Reamintesc că toate suplimentele naturale se administrează conform unei scheme elaborate de către un medic cu competente în apifitoterapie, în urma unei consultații, care constă în: anamneză, diagnosticele medicilor de diferite specialități, rezultatele unor analize medicale, etc. Deasemenea, de multe ori sunt foarte utile masajele terapeutice personalizate și executate de specialiști în domeniu.
Ideea fundamentală este să nu lăsăm oboseala cronică, surmenajul, să treacăde la sine, cu timpul! Pentru că nu trece, se agravează și poate degenera în suferințe mult mai grave! Cereți și dați-vă voie să primiți ajutor!

„Firesc, ne invadează subtil, fără agresivitate, toamna”

Suporter de Serviciu: Ce recomandări aveți pentru această toamnă?
Camelia Anca Baciu: Recomandări de toamnă pentru corp, minte și suflet…
S-a mai dus încă o vară! Cu vacanțele noastre, plăcerea descoperirii unor locuri și cunoștinte noi, impresii efervescente, iubiri de-o vară… Rămânem cu amintirile, pe care nu ni le ia nimeni, sunt doar ale noastre și suntem recunoscători pentru ele! Firesc, ne invadează subtil, fără agresivitate, toamna. S-o celebrăm deci!
Vă dăruiesc câteva idei numai bune de pus în aplicare, e timpul lor:
– Deși e piața excedată de conserve, pune și tu câteva borcane cu ceea ce-ți place ție și celor dragi cel mai mult (zacuscă, murături – «sunt probiotice»), mai ales dacă n-ai mai făcut-o! Începe cu achiziționarea legumelor /fructelor, personal, din piață! Ascultă-ți senzațiile în timp ce faci asta și după, privind și gustând produsul final!
– Găsește și gătește o plăcintă după o rețetă nouă pentru ai tăi! Alătură câte un pahar cu must! Fă din degustarea aceasta un mic eveniment, savurează-l și imortalizeză-l!
– Fă-ți timp pentru plimbări în spații cât mai puțin poluate, fie că sunt familiare sau noi pentru tine…
– Respiră adânc și corect!
– Amintește-ți cât timp a trecut de când nu ți-ai mai făcut un set de analize medicale în conformitate cu vârsta ta. Dacă au trecut mai mult de șase luni, poate ar fi bine să faci o programare la medicul de familie…
– Nu uita de consumul de Omega 3 și Omega 6, din pește sau vegetal (in, cânepă, negrilică) atât de benefic creierului nostru!
– Completează-ți cina cu diverse sortimente de ceaiuri „de toamnă”, mai ales în serile ploioase. Alege-le pe cele ecologice! Folosește ceașca ta preferată și transform asta într-un prilej de introspecție!
Ai găsit răspunsul la întrebarea : „Cine sunt eu?”
Pentru unii dintre noi, septembrie-toamna e perioada propice pentru stabilirea unor noi obiective profesionale, personale, de interes social (cum ar fi acțiunile de voluntariat). Nu trebuie să așteptăm anul nou pentru proiectarea unor țeluri, promisiuni și vise. Reamintește-ți că nevoile, dorințele, obiectivele neîndeplinite se transformă în frustrări, care determină furie și apoi mare disconfort al psihicului, eventual al fizicului.Salicilol natural Hofigal
Fă-ți o listă cu 10 lucruri care-ți plac și o alta cu 10 lucruri care nu-ți plac la tine. Citește ce-ai scris cu voce tare, observă ce simți, pune cele două hârtii undeva într-un loc al tău personal și recitește-le după un timp. Vezi ce s-a schimbat, dacă poți adăuga sau scoate ceva de pe oricare din liste. Contactează prieteni pe care nu i-ai auzit/văzut demult. Știu că-ți dorești s-o faci ! N-o mai amâna! Și nici nu te mai întreba ce-i împiedică pe ei s-o facă, nu-i mai judeca, nu-ți mai imagina diverse despre viața lor, doar (re)ia legătura cu ei, iartă ce e de iertat, nu mai trăi cu această povară, îți face rău, îți obstacolează relațiile interumane și cu tine însuți!
Adună-te, înmulțește-te și ține aproape de oamenii de calitate, buni apreciatori și degustători de viață!
Asta îți recomand, cu drag, cititorule!

„Inima merită multă atenție!”

Suporter de Serviciu: Dar pentru afecțiunile cardio-vasculare la ce suplimente naturale se poate apela?
Camelia Anca Baciu: Sistemul cardio vascular merită multă atenție și grijă din partea noastră. Mai ales cu înaintarea în vârstă. Este necesar să mergem la medicul de familie care să ne redirecționeze către specialiști în cardiologie. Rezultatele din analizele de sânge( LDL, HDL cholesterol, triglyceride, inflamații în corp, etc) împreună cu investigațiile cardiologului, interpretate în mod științific, ne vor da o imagine clară asupra stării sistemului nostru cardio. Deci vom ști cât ne este inima de sănătoasă. La propriu.

Omega-3 și Omega-6 Vegetal
Dacă exista «defecțiuni», vom primi o schemă de tratament.Bineînțeles că alimentația și mișcarea specifică și personalizată sunt în prim plan. De mare ajutor, în situațiile «blânde» ale unor afecțiuni cardiovasculare sunt și suplimentele naturale: Omega 3, Omega 6, Coenzima Q10 (în ulei de cătină), Salicilol natural («aspirina»), Spirulina + seleniu, vitamina C, etc. Toate însă trebuie administrate (împreună cu medicamenția alopată sau nu) conform schemelor de tratament prescrise de specialiștii în apifitoterapie, nu după ureche, nu de pe internet, nu la sfatul vecinei sau al vânzătoarei de la plafar!

„Gelul pentru conturul ochilor, combinația dintre natură și frumusețe”

Suporter de Serviciu: Prezentați-ne un produs la care țineți în mod special.
Camelia Anca Baciu: Unul dintre produsele „Hofigal” care pe mine mă face frumoasă și mai deșteaptă este gelul pentru conturul ochilor!Gel contur ochi Hofigal
Îl iau cu mine în toate călătoriile, este „must-have-ul” meu, alături de crema pentru față. Conține tinctură de echinaceea, ulei de cătină, Coenzima Q10. Complexul tincturii de echinaceea cu uleiul de cătină, asociat cu Coenzima Q10, acționează sinergic în lupta împotriva radicalilor liberi, responsabilii procesului de îmbătrânire prematură sau accelerată, dar și de prevenire a formării cearcănelor. Asigură hidratarea completă a pielii sensibile a zonei ocular, diminuează ridurile superficial, estompează și previne apariția cearcănelor, pielea își păstrează aspectul natural.
Îl recomand cu dragoste atât femeilor, cât și bărbaților!