Amnezie sau părtinire?

octombrie 6, 2012 in Special

Michel Platini face bine că ţine la respect cluburile şi impune legea. Totuşi, dacă se implica mai devreme în rezolvarea problemelor din fotbalul românesc nu se mai ajungea la un nou scandal!

M-a surprins scrisoarea lui Michel Platini, şeful UEFA, adresată Federaţiei via Mircea Sandu. Nu că n-ar avea dreptate, ca atitudine, ci pentru faptul că foloseşte jumătăţile de măsură. Plus că această „epistolă” a venit repede, suspect de repede. Dar aici intrăm într-o altă zonă de discuţie. Revenind la subiectul în sine, adică rasism şi xenofobie, Platini ori nu are informaţii complete, ori le are dar ţine cont doar de ceea ce vrea, ori uită să contabilizeze toate faptele de acest gen petrecute în fotbalul nostru. În acest moment, Steaua este clubul cel mai expus după scandalul de la derby-ul cu Rapid. Michel Platini i-a acuzat pe „roş-albaştrii” pentru multe, dar mai ales pentru banner-ul „Respect Eugen Grigore”, afişat de fani pe stadion, fără a spune măcar un cuvinţel despre povestea unui om transformat în criminal după ce, în mai 1974, şi-a găsit casa arzând şi familia făcută scrum. Dacă este aşa de corect de ce n-a trimis scrisoarea după meciul România – Andorra unde s-a strigat, aproape non-stop, „Afară, afară cu ungurii din ţară!”. Amnezie sau părtinire?

Trăim cu toţi într-o ţară frumoasă şi primitoare. Suntem un popor suficient de generos cu minorităţile. Poate prea generos sau, sigur, mult mai generos decât alte seminţii. Înţelegerea şi respectul faţă de semenii din jur sunt calităţi care definesc naţiunea română. Ca fel de a fi, ca fel de a trăi. Cu condiţia ca românii să nu plătească cu viaţa pentru ele sau să pună în pericol liniştea zilei de mâine.
Scandările rasiste nu au ce căuta pe stadioanele de fotbal. Vorbim despre sport, nu despre război şi deportări. Suporterii Stelei au greşit când au afişat bannere sau au scandat lozinci cu conţinut rasist. E musai să le scoată din recuzită dacă vor să apere rezultatele Stelei de până acum. Clubul a greşit şi el. La şedinţa tehnică care a avut loc înaintea derby-ului Steaua – Rapid (1-0), Jandarmeria a cerut în mod expres o serie de măsuri printre care şi interzicerea unor astfel de mesaje rasiste. Ori nu s-a ţinut cont de această cerere, ori firma de stewarzi nu şi-a făcut treaba. Rezultatul? Scandal total şi o amendă usturătoare pentru clubul organizator. Cert este că bannerele şi scandările au fost atât de clare încât subiectul, mai nou „dosarul”, a ajuns pe masa preşedintelui UEFA, Michel Platini.
Surprinzător, Platini a reacţionat repede. Ştiam că în astfel de cazuri forul european trimite o echipă de anchetă, investighează, şi abia apoi vine cu un verdict sau trimite o… scrisoare Federaţiei. În cazul de faţă, Michel Platini a fost alimentat cu sesizări şi informaţii calde primite de la Bucureşti. Un fel de „a da din casă”, o modă veche pe la noi patentată la referendumul din vară. Şi Platini s-a pus pe scris. Pericolul este mare deoarece la prima abatere echipele româneşti riscă excluderea din competiţiile europene. În frunte cu Steaua!
Ce m-am înţeles din scrisoare este punctual 2 unde se spune: „Un banner vizibil expus şi de dimensiuni considerabile, pe care se putea citi «Respect Eugen Grigore» (am fost informaţi de oameni de încredere că Eugen Grigore a fost condamnat, ca ucigaş a 24 de rromi, în 1970). Din curiozitate aş vrea să aflu cine sunt acei „oameni de încredere”. Domnul Michel Platini se bagă într-o chestiune sensibilă. Povestea acestui Eugen Grigore este complicată. Am citit un articol devastator care povesteşte drama unui om care a devenit criminal după ce şi-a văzut familia făcută scrum, iar apoi a ajuns în pământ. Ar fi bine să-l citiţi: http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/cine-a-fost-de-fapt-eugen-grigore-povestea-nefardata-a-criminalului-omagiat-de-galeria-stelei-362786.html. Întreb şi eu: „oamenii de încredere” i-au trimis domnului Michel Platini şi acest dosar? Mă tem că nu!
Dincolo de fermitate şi tonul ultimativ poate chiar ameninţător, pe undeva de înţeles, dincolo de rapiditatea reacţiei şefului UEFA există şi alte întrebări. Dacă este aşa de exigent, de ce domnul Platini nu a avut aceeaşi reacţie şi după meciul România – Andorra? Nu am fost pe stadion dar oameni importanţi din fotbal, suporteri, jurnalişti au afirmat că s-a scandat în mod repetat „Afară, afară cu ungurii din ţară!”. Nu că aş vrea să moară capra vecinului, de fapt tot a noastră, 🙂 , dar atunci putea să trimită aceeaşi scrisoare – avertisment. De ce n-a făcut-o? Bănuiesc că prietenia cu Mircea Sandu este una puternică. Cum Federaţia de la Bucureşti organizase meciul eventualele sancţiuni ar fi mers direct spre forul de la „Casa Fotbalului”. Acum, sunt vizate doar echipele de club şi în mod special Steaua!
M-am numărat printre cei care am aplaudat alegerea lui Michel Platini în fruntea UEFA. Omul a ajutat şi va ajuta fotbalul din Europa de Est, din ţările care, prin votul lor, l-au făcut preşedinte. Nu pot accepta însă jumătăţile de măsură. Dacă vorbim despre legi şi regulamente atunci să se aplice uniform nu după cum bate vântul de la… Bucureşti. Iubesc naţionala, iubesc fotbalul dar legea e lege. Termin cu aceeaşi întrebare: Amnésie ou partialité? Poate se înţelege mai bine în franceză. Sper că am scris corect… 🙂